Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

ISW: Credibilitatea lui Putin e în declin, prezența Federației Ruse în Siria e la mila grupurilor „teroriste”

09 Dec. 2024, 10:24
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
09 Dec. 2024, 10:24 // În Lume //  Realitatea.md

Înlăturarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad a zdruncinat credibilitatea preşedintelui rus Vladimir Putin în rândul aliaţilor săi, susţine Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) din SUA, transmite dpa.

Sfârşitul regimului de două decenii al lui Assad a fost o „înfrângere politică strategică pentru Moscova şi a aruncat Kremlinul într-o criză în timp ce încearcă să-şi păstreze prezenţa militară strategică în Siria”, a scris ISW în ultimul său raport, prezentat duminică.

Reamintim că după ce au măturat oraşe mari precum Alep, Hama şi Homs în doar câteva zile, rebelii islamişti au intrat duminică în Damasc, au declarat răsturnarea guvernului Assad şi au proclamat capitala eliberată.

„Incapacitatea sau decizia Rusiei de a nu întări regimul lui Assad în timp ce ofensiva opoziţiei siriene înregistra avansuri rapide în întreaga ţară va dăuna credibilităţii Rusiei ca partener de securitate sigur şi eficient în întreaga lume, ceea ce la rândul său va afecta negativ capacitatea lui Putin de a obţine sprijin în întreaga lume pentru lumea multipolară dorită”, se arată în analiza ISW, potrivit Agerpres.

ISW a adunat „indicii puternice” că Rusia a stabilit condiţii pentru evacuarea activelor sale militare din Siria şi că prezenţa militară rusă nu este sigură.

„Chiar dacă Rusia îşi menţine unele sau toate bazele în Siria, este o pierdere geopolitică majoră pentru Moscova, deoarece prezenţa continuă a Rusiei în Siria va fi la mila grupurilor de opoziţie siriene pe care Kremlinul obişnuia să le numească teroriste”, a subliniat ISW.

Assad şi-a abandonat postul şi a părăsit Siria, a transmis duminică Ministerul rus de Externe, fără a oferi nicio informaţie despre locul unde se află fostul său aliat. Moscova este în contact cu grupuri din Siria, a adăugat diplomaţia rusă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 11:34
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 11:34 // Slider //  Daniela Baranovschi

Parlamentul European rămâne principalul susținător al Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Mesajul a fost transmis de europarlamentarul Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, cu ocazia împlinirii unui an de la deschiderea Biroului Parlamentului European la Chișinău.

Oficialul a menționat că, prin intermediul biroului, instituția europeană este mai aproape de cetățenii Republicii Moldova și poate explica mai bine beneficiile integrării europene, rolul Parlamentului European în negocierile de aderare și sprijinul acordat autorităților de la Chișinău.

Totodată, Siegfried Mureșan a anunțat că va reveni în Republica Moldova la sfârșitul lunii noiembrie. Vizita va avea drept scop evaluarea progreselor înregistrate de țară în procesul de aderare la Uniunea Europeană și a sprijinului oferit de instituțiile europene.

„Noi, Parlamentul European, rămânem principalul susținător al parcursului vostru către aderarea la Uniunea Europeană”, a transmis eurodeputatul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!