Curs valutar
  • EUR
    20.1505
    0.1459%
  • USD
    17.5504
    0.0632%
  • RUB
    0.2088
    0.1916%
  • RON
    3.8275
    0.1437%
  • UAH
    0.3922
    -0.102%

Toate știrile

22 septembrie 2026

Italia: 70 de condamnări în dosarul celei mai puternice grupări mafiote. Nume sonore din ‘Ndrangheta au primit pedepse

08 Nov. 2021, 06:00
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2021, 06:00 // În Lume //  Realitatea.md

Justiţia italiană a dat sâmbătă o lovitură majoră grupării ‘Ndrangheta, cea mai puternică grupare mafiotă din Italia. Judecătorii au condamnat 70 de membri ai acesteia și persoane care au legături cu ei. Este cel mai mare proces privind grupările mafiote de la sfârşitul anilor 1980, informează Digi24.ro.

Judecătorul Claudio Paris a citit verdictele împotriva a 91 de inculpaţi în sala de judecată din oraşul Lamezia Terme, din sudul Calabriei, unde din ianuarie se desfăşoară un „mega-proces” împotriva a sute de presupuşi membri şi colaboratori ai grupării de crimă organizată ‘Ndrangheta.

Ancheta a durat mai mulţi ani şi a culminat cu raiduri în decembrie 2019. Cele 91 de persoane care au fost condamnate au optat pentru un proces rapid cu uşile închise, ceea ce le permitea reducerea pedepsei cu o treime în cazul în care erau condamnate.

Alţi 355 de inculpaţi urmează să fie judecaţi, iar procedurile ar trebui să dureze doi ani sau mai mult.

Celebrul procuror antimafia Nicola Gratteri – ale cărui eforturi de a învinge ‘Ndrangheta l-au forţat să trăiască sub protecţia poliţiei timp de peste 30 de ani – a declarat că totul a decurs „foarte bine” sâmbătă.

„Din 91 de inculpaţi, 70 de prezumaţi nevinovaţi au fost condamnaţi”, a declarat el pentru agenţia italiană de presă AdnKronos, adăugând că cei achitaţi erau actori de mică anvergură. Unii au primit pedeapsa maximă de 20 de ani solicitată de procurori.

Printre aceştia se numără Domenico Macri, din aripa militară a grupului, Pasquale Gallone, mâna dreaptă a presupusului şef mafiot Luigi Mancuso, al cărui proces este încă în desfăşurare, şi Gregorio Niglia, al cărui rol includea procurarea de arme şi șantaj. Aproximativ o treime din grup a fost condamnat la zece ani sau mai mult, iar 21 de persoane au fost achitate, a precizat Nicola Gratteri.

Dintre cei opt pentru care acuzarea ceruse 20 de ani de închisoare, şase au primit pedeapsa integrală, inclusiv Pasquale Gallone, în vârstă de 62 de ani, care a ajutat la orchestrarea fugii şefului său timp de trei ani începând din 2014, la doi ani după ce Luigi Mancuso a fost eliberat din închisoare după 19 ani de detenţie.

Cu toate acestea, principalii inculpaţi, Luigi Mancuso, „Unchiul”, 67 de ani, considerat şeful familiilor ‘Ndrangheta care au condus provincia Vibo Valentia din Calabria, şi fostul senator şi avocat Giancarlo Pittelli, 68 de ani, au optat pentru un proces normal.

‘Ndrangheta, cu baza în Calabria, cea mai săracă regiune din Italia, controlează cea mai mare parte a cocainei care ajunge în Europa.

Rețeaua cu 6.000 de membri este susținută în întreaga lume

Reţeaua de aproximativ 150 de familii care se luptă pentru poziţii în cadrul organizaţiei are cel puţin 6.000 de membri şi afiliaţi în Calabria şi alte mii de persoane care o susţin în întreaga lume, spun experţii.

Deşi ‘Ndrangheta operează acum la nivel internaţional şi îşi reinvesteşte profiturile în economia legală, capacitatea sa de a se infiltra în aproape toate sectoarele administraţiei publice din Calabria i-a permis să obţină contracte profitabile şi să îşi consolideze puterea.

Inculpaţii condamnaţi sâmbătă au fost acuzaţi de legături cu mafia, tentativă de omor, spălare de bani, trafic de droguri, şantaj şi posesie ilegală de arme, printre alte infracţiuni.

Procesul principal are loc într-o sală de judecată imensă, în care au loc sute de avocaţi care îşi apără clienţii, peste 900 de martori ai acuzării şi 58 de martori ai apărării. Legendarul mega-proces din 1986-1987 a dat o lovitură grea organizaţiei siciliene Cosa Nostra, cu 338 de condamnări.

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
22 Sept. 2026, 14:59
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
22 Sept. 2026, 14:59 // Slider //  Daniela Baranovschi

Contractul pentru construcția drumului național M3, care va ocoli orașul Cimișlia, a fost semnat marți, 22 septembrie. Drumul va avea 7,339 kilometri și va permite redirecționarea traficului greu și de tranzit în afara orașului.

Noul traseu va fi construit în extravilanul Cimișliei și va avea două poduri și trei intersecții denivelate. Astfel, traficul care traversează în prezent orașul va fi direcționat pe drumul de ocolire, ceea ce va reduce circulația din zona urbană.

Lucrările vor include construcția structurii rutiere, amenajarea sistemului de drenaj, a podețelor și a acceselor către drumurile existente. Pe traseu vor fi montați 10.189 de metri de parapete metalice de protecție și vor fi aplicate 5.870 de metri pătrați de marcaj rutier.

De asemenea, vor fi amenajate benzi rezonatoare și instalate indicatoare rutiere, borne kilometrice și stâlpi de ghidare. Proiectul prevede și iluminat rutier, reamenajarea rețelelor electrice, precum și relocarea rețelelor de telecomunicații și a conductei de gaze.

Valoarea contractului este de 43,3 milioane de euro, fără TVA. Banii provin dintr-un împrumut contractat de la Banca Europeană de Investiții, iar lucrările urmează să fie finalizate în 915 zile, menționează Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!