Curs valutar
  • EUR
    20.1669
    0.1572%
  • USD
    17.6678
    0.6186%
  • RUB
    0.2096
    0.4294%
  • RON
    3.8213
    -0.055%
  • UAH
    0.3937
    0.4572%

Toate știrile

24 septembrie 2026

Italia, în alertă! JO amenințate: incendii, cabluri tăiate și trenuri blocate. Procuror: „Act de terorism”

08 Feb. 2026, 11:43
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
08 Feb. 2026, 11:43 // În Lume //  Ana Panaguța

Mii de pasageri au fost blocați în gări și mai multe trenuri au întârziat ore în șir, după ce două incendii provocate au avariat cabluri esențiale pe liniile ferate din Pesaro și Bologna, chiar în ziua deschiderii Jocurilor Olimpice Milano–Cortina, scrie adevărul.ro.

Două incendii provocate, la Pesaro și în apropiere de Bologna, au avariat cabluri esențiale și au aruncat în haos circulația trenurilor, inclusiv pe rutele de mare viteză.

Primul incident a fost semnalat în jurul orei 05:00, la Pesaro, unde un foc aprins intenționat a distrus un capac de canalizare și a afectat cablurile de pe linia de coastă Adriatică dintre Rimini și Ancona, arteră pe care circulă trenurile spre sudul Italiei, potrivit Il Messaggero.

La scurt timp, un al doilea atac a avut loc la Castel Maggiore, lângă Bologna. Două dispozitive incendiare au fost plasate pe șine, vizând legătura dintre linia de mare viteză Veneția–Padova și rețeaua metropolitană.

Unul dintre ele nu a funcționat, însă celălalt a provocat un incendiu care a compromis cablurile de semnalizare. Centrul operațional a intrat imediat în alertă, iar tehnicienii Ferrovie dello Stato (FS) au intervenit de urgență pentru a restabili circulația.

În Emilia, trenurile de mare viteză au fost deviate pe linii secundare, evitându-se blocarea totală a traficului. Poliția criminalistică a găsit cele două dispozitive într-un canal de acces la cablurile care asigură funcționarea trenurilor. Grupul FS a confirmat oficial.

„Au existat daune grave atribuibile sabotajului. Personalul tehnic a lucrat fără întrerupere pentru a repune infrastructura în funcțiune”.

Momentul ales ridică mari semne de întrebare. Atacurile au avut loc chiar în ziua deschiderii Jocurilor Olimpice Milano–Cortina, după ceremonia inaugurală. Parchetul din Bologna a deschis o anchetă și nu exclude încadrarea faptelor ca „act de terorism”.

Scenariul amintește de ceea ce s-a întâmplat la Paris în 2024, când, cu câteva ore înainte de debutul Jocurilor Olimpice de vară, rețeaua TGV a fost ținta unor sabotaje grave.

Autoritățile verifică și posibile legături cu grupul implicat în acțiuni violente împotriva poliției la Torino, pe 31 ianuarie.

De asemenea, există suspiciuni privind conexiuni internaționale: în landul Turingia din Germania, trei tineri au fost arestați după ce au avariat linia ferată dintre Erfurt și Sangerhausen, tăind cabluri de semnalizare și deschizând guri de canal. Poliția germană investighează dacă există o coordonare cu atacurile din Italia.

„Acesta este un atac în prima zi a Jocurilor Olimpice. Cineva vrea să facă rău Italiei”, a declarat vicepremierul și ministrul Infrastructurii, Matteo Salvini.

Ministerul a adăugat într-un comunicat că „incidentele grave de sabotaj de la Bologna și Pesaro, care au creat inconveniente serioase pentru mii de călători, sunt îngrijorătoare și seamănă cu actele de terorism petrecute în Franța înainte de ceremonia de la Paris”.

Președintele regiunii Emilia-Romagna, Michele De Pascale, și consilierul regional Irene Priolo au condamnat ferm atacurile.

 „Sunt acte foarte grave. A ataca o infrastructură strategică înseamnă a perturba viața a mii de oameni și a compromite un serviciu public esențial”, a transmis acesta.

La rândul său, liderul grupului Frații Italiei din Camera Deputaților, Galeazzo Bignami, a avertizat că aceste evenimente „aduc în prim-plan problema apărării infrastructurii de atacurile celor care sunt, în mod real, teroriști” și justifică „reguli mai dure” pentru protejarea obiectivelor strategice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
24 Sept. 2026, 22:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
24 Sept. 2026, 22:36 // Slider //  Ana Panaguța

Norvegia vrea ca până în 2028 să aibă un plan pentru dezvoltarea infrastructurii miniere la complexul Fen, considerat cel mai mare zăcământ cunoscut de pământuri rare din Europa. În ultimii ani, proiectul a fost întârziat din cauza preocupărilor legate de impactul asupra mediului, scrie antena3.ro.

Complexul Fen se află la aproximativ 150 de kilometri sud-vest de Oslo, iar specialiștii cred că acesta ar conține aproximativ 15,9 milioane de tone de oxizi de pământuri rare, printre care neodim și praseodim. Aceste materiale sunt cruciale pentru fabricarea vehiculelor electrice și turbinelor eoliene.

Compania Rare Earths Norway (REN) deține drepturile de exploatare și a transmis recent că la suprafață vor fi necesare instalații pentru procesarea mineralelor, însă mina propriu-zisă va fi „invizibilă”. Compania susține că activitățile de extracție și zdrobire a rocii se vor desfășura în subteran.

Potrivit experților, zăcământul Fen reduce dependența Europei de China pentru aceste elemente esențiale.

De altfel, descoperirea a fost făcută în anul 2024 de compania minieră Rare Earths Norway.

La fel ca în restul Europei, proiectele de infrastructură din Norvegia, inclusiv parcurile eoliene terestre, s-au confruntat cu opoziția grupurilor de interese din domeniul mediului și al agriculturii, ceea ce a întârziat dezvoltarea.

Cel mai probabil, producția ar urma să înceapă la sfârșitul anului 2031, a transmis compania Rare Earths Norway.

Până în 2032, producția ar urma să ajungă la 800 de tone de NdPr, adică aproximativ 5% din cererea Uniunii Europene.

Pământurile rare sunt utilizate la fabricarea unor produse precum telefoane mobile, mașini electrice și avioane de luptă și sunt considerate materii prime critice de către Uniunea Europeană.