Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Iulian Rusu, despre Ilan Șor: Crimele de care este învinuit sunt excepțional de grave. Afectează întreaga societate

27 Apr. 2023, 07:05
 // Categoria: Homepage // Autor:  Redacția Realitatea
27 Apr. 2023, 07:05 // Homepage //  Redacția Realitatea

Ilan Șor este condamnat pentru crime deosebit de grave, iar protejarea unui fugar condamnat vizează imaginea statului Israel. O spune directorul Centrului Național Anticorupție, Iulian Rusu, potrivit căruia autoritățile israeliene vor emite decizia de extrădare a politicianului. Șeful CNA spune că, deși statul Israel își protejează cetățenii, pentru a demonstra deschidere în cooperarea cu alte jurisdicții, Șor va fi extrădat, notează ipn.md.

Deputatul fugar Ilan Șor a fost condamnat definitiv în dosarul ,,frauda bancară” la 15 ani de închisoare. Prin aceeași hotărâre, Curtea de Apel Chișinău l-a privat de dreptul de a ocupa funcții în sistemul bancar pe termen de cinci ani, dar și a dispus încasarea sumei de 5,2 miliarde de lei. Șeful Centrului Național Anticorupție spune că instituțiile statului conlucrează pentru a confisca bunurile politicianului condamnat.

„În cazul condamnatului Ilan Șor avem o decizie definitivă. Suma este de 5,2 miliarde lei. Este în interesul Băncii de Economii, dar Banca de Economii a recepționat garanțiile de la Guvern și Guvernul a recepționat aceste fonduri de la Banca Națională. Cu alte cuvinte, tot acționăm în interes public. Activele pe care s-au aplicat sechestre sunt părți sociale ale mai multor întreprinderi, automobile, imobile, o parte nu foarte mare de lichidități. Toate acestea sunt la etapa de a fi puse în executare. Aici trebuie să ne coordonăm eforturile cu Serviciul Fiscal și dacă va fi vorba de active suplimentare identificate în afara țării, va trebui să lucrăm cu Ministerul Justiției, pentru că deja va fi componenta de asistență juridică internațională”, a spus Iulian Rusu în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Potrivit deciziei instanței de judecată, Ilan Șor trebuie să-și ispășească pedeapsa într-un penitenciar de tip închis, iar directorul CNA spune că acest lucru s-ar putea întâmpla în Republica Moldova. Iulian Rusu crede că autoritățile israeliene vor da curs cererii Ministerului Justiției din Moldova privind extrădarea deputatului fugar.

„Crimele de care el (n.r Ilan Șor) este învinuit și deja condamnat sunt excepțional de grave, pentru că afectează întreaga societate în proporție deosebit de mare. Israelul are o legislație complexă ce vizează protejarea propriilor cetățeni, doar că sunt detalii. Este imaginea țării, în momentul în care protejează un fugar condamnat. Cred că în interesul protejării imaginii țării, dar și în interesul de a arăta deschidere de cooperare cu alte jurisdicții, autoritățile din Israel, într-un final, vor emite decizia de extrădare”, a spus directorul Centrului Național Anticorupție.

Recent, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a anunțat că autoritățile Republicii Moldova au solicitat statului Israel examinarea cererii de extrădare a lui Ilan Șor în regim de urgență.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De asemenea, ministra Justiției nu exclude opțiunea ca Ilan Șor să-și ispășească pedeapsa în Israel, politicianul fugar deținând cetățenia israeliană.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!