Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

Jacinda Ardern a fost ameninţată şi hărţuită înainte de a demisiona

20 Ian. 2023, 19:41
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
20 Ian. 2023, 19:41 // În Lume //  Realitatea.md

Importante personalităţi politice şi publice din Noua Zeelandă au denunţat faptul că premierul ţării, laburista Jacinda Ardern, care a demisionat în mod neaşteptat joi, a fost supusă hărţuirii şi unor ameninţări „fără precedent”.

Fosta şefă a executivului neozeelandez, Helen Clark, prima femeie care a ocupat un astfel de post în această ţară, a declarat că Ardern s-a confruntat cu un nivel de atacuri „fără precedent” pe parcursul mandatului ei, care a început în 2017, ea fiind ulterior realeasă în 2020.

„Presiunea asupra prim-miniştrilor este întotdeauna mare, dar în epoca reţelelor sociale, a clickbait-ului şi a ştirilor difuzate 24 de ore, 7 zile pe săptămână, Jacinda a fost supusă unui nivel de ură şi de hărţuire care, în opinia mea, nu are precedent în ţara noastră”, a declarat Clark după anunţul făcut de Ardern.

La rândul ei, lidera Partidului Maori, Debbie Ngarewa-Packer, a calificat-o pe Ardern drept „un lider excepţional” care „a fost înlăturată din funcţie de constanta denigrare” la care a fost supusă. „Familia ei a făcut faţă celor mai urâte atacuri cu putinţă în ultimii doi ani”, a acuzat Ngarewa-Packer.

Joi, Ardern a surprins pe toată lumea în momentul în care a anunţat că îşi va da demisia din funcţia de prim-ministru cel mai târziu la 7 februarie, motivând că nu mai are „energie” pentru a continua, dar făcând referire totodată şi la abuzurile îndreptate asupra ei şi a familiei ei, care au reprezentat un „factor decisiv” în decizia ei.

Poliţia neozeelandeză a informat în luna iunie a anului trecut că ameninţările la adresa lui Ardern aproape că s-au triplat în ultimii trei ani, în parte din cauza mişcării anti-vaccin – care a organizat proteste în masă în 2022 – şi a opoziţiei faţă de legislaţia menită să reglementeze armele de foc după atentatul de la Christchurch din 2019.

Pe parcursul anului trecut, apariţiile publice ale lui Ardern au atras tot mai multe grupuri de oponenţi, adesea abuzivi, a relatat Radio New Zealand, care adaugă că „mai mulţi bărbaţi au fost reţinuţi după ce au ameninţat să o asasineze” pe Ardern în 2022. D

irectoarea Proiectului împotriva Dezinformării în Noua Zeelandă, Kate Hannah, a declarat postului de radio că „misoginismul şi violenţele îndreptate împotriva lui Ardern nu doar că s-au intensificat în ultimii doi ani, dar au devenit şi mai periculoase”.

Cu toate că stilul de conducere direct şi amabil al lui Ardern a fost foarte apreciat atât în interiorul, cât şi în afara ţării, popularitatea ei a avut de suferit ca urmare a modului în care a gestionat pandemia de coronavirus, a perioadelor de carantină şi a valului ulterior de critici din partea mişcării anti-vaccin, precum şi din cauza creşterii preţurilor şi a riscului de recesiune.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 15:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
22 Oct. 2026, 15:46 // Slider //  Victoria Laur

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă militară împotriva Iranului. Atacul ar urma să se desfășoare după alegerile Congresului american, pe 3 noiembrie.

Inițial, ofensiva ar fi fost planificată în luna octombrie, când americanii și israelienii aveau forțele armate în alertă maximă. Conform NYT, operațiune va fi scurtă și intensă, iar printre ținte se numără atacuri asupra instalațiilor nucleare, depozitelor de rachete și drone, dar infrastructurii energetice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Militarii din cele două state au efectuat exerciții și au practicat manevre ofensive cu avioane deasupra Irakului.

Șeful Pentagonului, Pete Hegseth, s-a întâlnit săptămâna aceasta cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu, pentru a discuta despre noi atacuri, potrivit funcționarilor americani citați de NYT.

Unii strategi militari consideră că o campanie ofensivă de trei zile ar putea provoca daune economice suficiente pentru a obliga Teheranul să facă concesii diplomatice, scrie hotnews.ro. Totuși, ofensiva anterioară, desfășurată între februarie și aprilie, nu a reușit să obțină progrese semnificative în negocieri și a contribuit la creșterea prețului energiei și a inflației la nivel mondial.