Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Japonia vrea să construiască un inel solar în jurul Lunii. Proiectul ar putea alimenta cu lumină Pământul non-stop

20 Apr. 2026, 09:00
 // Categoria: Summit 2023 // Autor:  Ursu Ana
20 Apr. 2026, 09:00 // Summit 2023 //  Ursu Ana

Pământul ar putea primi energie în mod continuu direct de pe Lună, în cazul în care un proiect ambițios aflat în fază de concept în Japonia va deveni realitate. Planul prevede construirea unui inel gigantic de panouri solare, cu o lungime de aproximativ 11.000 de kilometri, capabil să genereze energie neîntreruptă și să o transmită către Terra, scrie publicația Blic.

Inițiativa, denumită „Luna Ring” (Inelul Lunar), este dezvoltată de compania japoneză Shimizu Corporation, cu sprijinul agenției spațiale JAXA. Proiectul este încă la nivel teoretic, însă se bazează pe tehnologii existente și pe interesul tot mai mare pentru producerea energiei în spațiu.

Planul presupune instalarea unui inel continuu de panouri solare de-a lungul ecuatorului lunar. Acesta ar putea avea o lățime de până la 400 de kilometri, acoperind o suprafață estimată la aproximativ 4,4 milioane de kilometri pătrați.

Unul dintre principalele avantaje ale amplasării pe Lună este expunerea constantă la lumină solară. Spre deosebire de Pământ, unde producția de energie este influențată de noapte, nori și atmosferă, pe Lună o parte a structurii ar fi permanent iluminată.

În scenariul complet, proiectul ar implica un număr uriaș de panouri solare, estimat la peste 2 trilioane de unități, dacă s-ar utiliza module de dimensiuni standard. Construcția ar fi realizată de roboți autonomi, utilizând resurse disponibile pe suprafața Lunii, pentru a reduce costurile și dificultățile logistice.

Transferul energiei către Pământ ar necesita o infrastructură suplimentară, inclusiv o antenă de recepție cu un diametru de aproximativ 20 de kilometri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conceptul de energie solară din spațiu a fost propus încă din 1968 și a fost studiat de NASA, precum și de alte agenții spațiale. Proiecte similare sunt analizate și în prezent la nivel internațional, inclusiv de Agenția Spațială Europeană și de China, care pregătește teste orbitale.

În paralel, alte state explorează soluții mai accesibile pe Pământ, precum parcuri solare de mari dimensiuni destinate alimentării a sute de mii de locuințe.

Deocamdată, „Inelul Lunar” rămâne un proiect conceptual, dar este considerat una dintre cele mai radicale propuneri privind viitorul energiei regenerabile.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 07:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
02 Nov. 2026, 07:54 // Slider //  Ursu Ana

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău anunță că opt persoane au fost rănite în accidentul rutier produs duminică seara, 1 noiembrie, în localitatea Țigănași, județul Iași, România. În microbuzul implicat se aflau 20 de persoane, iar una dintre victime este în stare gravă.

Potrivit informațiilor comunicate de autoritățile române, celelalte șapte persoane rănite au suferit diverse traumatisme, însă sunt conștiente. Toate victimele au fost transportate la două instituții medicale din municipiul Iași, unde beneficiază de îngrijiri medicale.

Alte 12 persoane aflate în microbuz nu au avut nevoie de asistență medicală. Acestea și-au continuat deplasarea spre municipiul Bălți cu un alt mijloc de transport pus la dispoziție de compania transportatoare.

Potrivit datelor preliminare, accidentul s-a produs în jurul orei 19:25, după ce microbuzul înmatriculat în Republica Moldova s-ar fi răsturnat într-o curbă. În incident nu ar fi fost implicate alte mijloace de transport.

În urma accidentului, autoritățile române au activat Planul Roșu de Intervenție, mobilizând echipaje medicale și de salvare pentru acordarea ajutorului victimelor.

Ministerul de Externe precizează că, prin intermediul Consulatului General al Republicii Moldova la Iași, monitorizează situația și menține legătura cu autoritățile române și instituțiile medicale pentru a verifica starea persoanelor rănite și a le acorda asistența consulară necesară.

Circumstanțele exacte ale producerii accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente din România. MAE anunță că va reveni cu informații suplimentare pe măsură ce acestea vor fi confirmate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!