Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Joe Biden anunță un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: Putin a ales războiul și va suporta consecințele

24 Feb. 2022, 21:16
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
24 Feb. 2022, 21:16 // În Lume //  Realitatea.md

După ce Vladimir Putin a anunțat joi dimineață că a trimis trupe speciale în Ucraina, iar mai multe orașe, inclusiv capitala Kiev, au fost bombardate, președintele american Joe biden a ieșit în conferință de presă și a declarat Vladimir Putin a ales războiul și va suporta consecințele, scrie digi.ro.

Principalele declarații ale lui Joe Biden: 

  • Putin a respins toate ofertele noastre de dialog. Săptămâni întregi am avertizat că invazia se va întâmplă și acum o vedem pe scară largă.
  • Putin este agresorul. Putin a ales acest război. Acum va suporta consecințele.
  • Guvernul Rus a comis atacuri cibernetice asupra Ucrainei.
  • Am văzut o încălcare flagrantă a legislației internaționale.
  • Am văzut un teatru politic la Moscova.
  • Vom limita abilitatea Rusiei de a face afaceri în dolari, lire și yeni.
  • Am văzut înscenări teribile ale Rusiei, conform cărora Ucraina comite genocid și că vrea să atace Rusia.
  • Rusia a invadat o țară independentă și suverană.
  • Rusia a atacat cu avioane, bombe, tancuri.
  • Noi am fost transparenți în legătură cu Putin.
  • Am decis noi sancțiuni ce vor impune costuri mari pe termen scurt și lung asupra Rusiei.
  • Rubla rusă s-a prăbușit astăzi
  • Sancționăm bancile rusești care au active de peste un trilion dolari.
  • Azi înghețăm activele a încă 4 bănci rusești, printre care și VTB
  • Adăugăm noi nume de oligarhi ruși pe lista sancțiunilor.
  • Companiile ruse de stat nu vor mai putea să se împrumute pe piețe globale.
  • Aceste decizii vor avea efect pe termen lung.
  • Vom tăia jumătate din importurile de servicii Hi-tech.
  • Companiile petroliere nu ar trebui să exploateze criza.
  • Mâine, NATO va avea un summit și vom întări țările din estul NATO.
  • Forțele SUA nu vor lupta în Ucraina.
  • Dacă Rusia atacă companiile noastre cibernetic, suntem gata să răspundem.
  • Este un moment pericolos pentru toată Europa și pentru toată lumea.
  • Putin a atacat principiile păcii globale.
  • Putin a vrut un imperiu prin orice mijloace, agresând vecinii Rusiei.
  • Putin are o viziune sinistră legată de viitorul lumii.
  • Această agresiune a lui Putin va costa Rusia scump.
  • Putin va fi un paria pe scena internațională.
  • Nu am niciun plan să vorbesc cu Putin.
  • Săptămânile și lunile care urmează vor fi grele pentru ucraineni.
  • Articolul 5 spune că un atac împotriva unui stat membru este un atac împotriva tuturor. Am mobilizat trupe noi în Țările Baltice, Polonia, România. NATO a autorizat un răspuns de activare. Acum autorizez noi trupe în Germania.
  • Va dura până când sancțiunile vor avea rezultat.
  • Președintele rus vrea să refacă URSS.
  • Ambițiile lui Putin sunt contrare cu momentul în care se află restul lumii.
  • Această sancțiune nu poate rămâne fără răspuns.
  • Sancțiunile noastre vor fi mai puternice decât tancurile rusești din Ucraina.
  • Dacă nu-l oprim acum cu sancțiuni (pe Putin), va merge mai departe.
  • sancțiunile pe care le-am propus vor avea mai consecințe mai mare decât decuplarea de la SWIFT.
  • Iar decuplarea Rusiei de la SWIFT nu e poziția pe care Europa o vrea.
  • Nu e nici o îndoială că lumea va răspunde când o mare putere nucleară atacă o altă țară.
  • America nu acceptă agresorii și vom răspunde provocărilor. Am vorbit seara trecută cu președintele Zelenski și l-am asigurat că îl vom sprijini în apărarea țării sale, cu ajutoare umanitare.
  • Acum toată lumea poate observa ce Putin și aliații Kremlinului fac. Este vorba despre agresiune în adevăratul sens al cuvântului, despre a alege calea unui război fără cauză.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Mesajul lui Joe Biden se alătură mesajelor transmise în cursul zilei de joi de aliații Occidentali. Premierul britanic, Boris Johnson, a descris atacul Rusiei asupra Ucrainei ca fiind „o acțiune barbară” a lui Vladimir Putin, care „trebuie să se încheie cu un eșec”, în timp ce președintele francez Emmanuel Macron a declarat că Franța va răspunde fără slăbiciune la actul de război al Rusiei.

La rândul său,  Jens Stoltenberg, Secretarul general al NATO, a transmis că „pacea pe continentul nostru a fost zdruncinată”, iar „Rusia folosește forța pentru a încerca să rescrie istoria”.

De asemnea, șeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a spus că „Rusia se va confrunta cu o izolare fără precedent”, iar preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a precizat că noile sancţiuni propuse de Uniunea Europeană împotriva Rusiei vor viza sectoare strategice şi vor bloca accesul băncilor ruseşti pe pieţele financiare europene.

Preşedintele american Joe Biden a anunţat marţi primul set de sancţiuni economice impuse Rusiei, după ce Moscova a recunoscut regiunile separatiste Donețk și Lugansk ca state independente. Sancțiunile vizează bănci, datoriile Rusiei, dar și membri ai elitei ruse.

Sancţiunile vizează două mari instituţii financiare ruseşti, accesul Moscovei la finanţare occidentală, dar şi oligarhi ruşi și familiile lor. Sancțiunile au fost luate în coordonare cu aliații, a mai precizat Biden.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 19:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
02 Nov. 2026, 19:09 // Slider //  Victoria Laur

Institutul Patrimoniului Cultural ar urma să fie reorganizat și absorbit de către Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Prevederea se conține în nota informativă a unui proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Parlament de deputatul Virgiliu Pâslariuc.

Inițiativa prevede modificarea Legii privind protejarea patrimoniului cultural imaterial și a Legii privind Fondul național al culturii. Astfel, referințele la Institutul Patrimoniului Cultural ar urma să fie înlocuite cu cele la Centrul Național de Cultură Tradițională, iar atribuțiile privind identificarea, documentarea, cercetarea și expertizarea științifică a patrimoniului cultural imaterial și etnografic vor fi reglementate în mod corespunzător.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform autorului, reorganizarea este motivată de faptul că activitatea Institutului Patrimoniului Cultural ține în principal de domeniul cercetării, aflat în responsabilitatea Ministerului Educației și Cercetării. Deși Ministerul Culturii exercită calitatea de fondator al institutului, finanțarea acestuia este asigurată prin intermediul Ministerului Educației și Cercetării. Astfel, absorbția de către Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” ar urma să integreze activitatea de cercetare într-un cadru instituțional corespunzător profilului său, se arată în nota informativă a proiectului.

Inițiativa urmărește consolidarea sistemului național de cercetare și inovare în domeniul patrimoniului cultural, precum și utilizarea mai eficientă a resurselor instituționale, financiare și administrative, transmite IPN.

Pentru anul 2026, bugetul aprobat inițial pentru Institutul Patrimoniului Cultural a fost de 11,68 milioane de lei, fiind majorat ulterior la 11,89 milioane de lei. Până la elaborarea notei de fundamentare, instituția cheltuise 7,61 milioane de lei, ceea ce reprezintă aproximativ 64% din resursele financiare precizate.