Curs valutar
  • EUR
    20.1352
    -0.076%
  • USD
    17.5585
    0.0461%
  • RUB
    0.2087
    -0.0479%
  • RON
    3.8234
    -0.1072%
  • UAH
    0.3919
    -0.0766%

Toate știrile

23 septembrie 2026

Judecătorul Ghenadie Tocaiuc, amendat și lăsat fără permis după ce a fost prins beat la volan

04 Iul. 2026, 13:32
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
04 Iul. 2026, 13:32 // Societate //  Realitatea.md

Judecătorul de la Judecătoria Soroca, Ghenadie Tocaiuc, a fost amendat și i-a fost anulat dreptul de a conduce mijloace de transport după ce a fost găsit vinovat de conducerea unui automobil în stare de ebrietate alcoolică avansată, scrie TVR Moldova.

Potrivit sentinței pronunțate la 3 iulie 2026 de Judecătoria Soroca, magistratul a fost sancționat, fiindu-i aplicată o amendă de 75.000 de lei și anularea permisului de conducere. Instanța a mai dispus încasarea a 306 lei cheltuieli de judecată.

Incidentul a avut loc pe 9 octombrie 2025, când judecătorul ar fi urcat la volanul unui automobil în timp ce se afla într-o stare de ebrietate alcoolică, cu o concentrație de alcool în sânge de 2,87 g/l, conform raportului de expertiză. Potrivit materialelor cauzei, acesta ar fi condus aproximativ 400 de metri, după care a pierdut controlul mașinii și a urcat pe bordură, unde s-a oprit.

Ulterior, acesta a fost supus testării medicale la Spitalul Raional Soroca „A. Prisacari”, unde s-a confirmat starea de ebrietate alcoolică cu grad avansat. În cadrul ședinței de judecată, inculpatul nu și-a recunoscut vina, susținând că nu el s-ar fi aflat la volan, ci soția sa. Instanța a respins aceste argumente, apreciind că probele administrate de organul de urmărire penală, inclusiv declarațiile martorilor și rezultatele expertizelor, confirmă vinovăția acestuia.

Sentința poate fi atacată la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile.

Ghenadie Tocaiuc a fost suspendat din funcție. În mai 2023, procurorul general Interimar, Ion Munteanu, a cerut CSM acordul pentru urmărirea penală, percheziția și tragerea la răspundere a judecătorului Ghenadie Tocaiuc, invocând pronunțarea deliberată a unei hotărâri contrare legii în legătură cu eliberarea interlopului Adrian Nichifor. Totuși, CSM a respins cererea: 3 membri au votat „pentru”, iar 5 – „împotrivă”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
23 Sept. 2026, 08:58
 // Categoria: Homepage // Autor:  Realitatea.md
23 Sept. 2026, 08:58 // Homepage //  Realitatea.md

Bașcanul interimar al Găgăuziei, Ilia Uzun, a convocat reprezentanții mai multor organizații obștești din autonomie. În urma întrevederii, Ivan Burgudji, Mihail Vlah, Fiodor Dobrov, Ivan Fuior, Mihail Țurcan, Valentina Ianioglo și Boris Novac au cerut amânarea alegerilor regionale pentru deputații Adunării Populare a Găgăuziei și pentru funcția de bașcan din noiembrie 2026 pentru primăvara anului 2027, scrie disinfo.md.

Inițiativa a fost lansată în contextul în care partidele politice și activiștii din autonomie, precum și primarii satelor și orașelor găgăuze și-au declarat disponibilitatea de a participa la procesul electoral conform regulilor convenite cu Chișinăul. Mulți dintre liderii locali explică această poziție prin oboseala acumulată în urma crizei instituționale prelungite și a incertitudinii.

Unii numesc grupul creat drept „GKChP-ul găgăuz” și leagă poziția acestuia de pierderea influenței susținătorilor lui Ilan Șor. Potrivit acestora, amânarea alegerilor i-ar permite lui Șor să-și păstreze pârghiile de control asupra regiunii.

Alegerile pentru funcția de bașcan și pentru deputații Adunării Populare a Găgăuziei sunt programate pentru 15 noiembrie 2026. Depunerea documentelor pentru participarea la scrutin a început deja.