Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

Jumătate din banii încasați de MoldATSA au ajuns la salariile angajaților

14 Iul. 2026, 18:17
 // Categoria: Economie // Autor:  Vlada Ciorici
14 Iul. 2026, 18:17 // Economie //  Vlada Ciorici

Întreprinderea de stat MoldATSA a alocat în 2025 peste 201,7 milioane de lei pentru plata salariilor și a contribuțiilor sociale și medicale ale angajaților. Suma este cu aproape 58 de milioane de lei mai mare decât în anul precedent, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 40%, potrivit situațiilor financiare ale întreprinderii, transmite bani.md.

Datele financiare arată că plățile către angajați au reprezentat aproape jumătate din veniturile totale ale companiei. În 2025, MoldATSA a raportat venituri din prestarea serviciilor de 405,6 milioane de lei, astfel că aproximativ 50% din încasări au fost direcționate către remunerarea personalului.

În pofida acestor cheltuieli, întreprinderea a încheiat anul cu un profit net de 52,3 milioane de lei, în creștere cu aproape 78% față de cele 29,5 milioane de lei înregistrate în 2024. Totodată, profitul brut a depășit 116 milioane de lei, iar veniturile totale au crescut cu peste 53%, pe fondul intensificării traficului aerian prin Aeroportul Internațional Chișinău.

Situațiile financiare mai arată că MoldATSA avea la sfârșitul anului 57,3 milioane de lei în numerar, față de 32,9 milioane de lei cu un an înainte, iar activele totale ale întreprinderii au crescut la 316,8 milioane de lei.

Fiecare pasager care aterizează și decolează de pe Aeroportul Chișinău ar achita în medie câte 70 de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 19:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
10 Nov. 2026, 19:40 // Slider //  Victoria Laur

Ministrul Vladimir Bolea a vorbit despre reutilizarea apelor uzat la Conferința de Extindere a UE. Oficialul a făcut referire la situația din alte state și a relatat cum ar putea face față Moldova secării râurilor și insuficienței resursei naturale.

Funcționarul a relatat că obiectivul de bază al Ministerului Infrastructurii este ca apa să ajungă în casele oamenilor. În același timp, în opinia sa, autoritatea trebuie să acționeze de comun cu Ministerul Agriculturii și cel al Mediului, pentru a proteja natura și resursele disponibile ale țării.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Noi toți trebuie să lucrăm anume la domeniul de protecție și de protejare a mediului, naturii noastre și a resurselor naturale, care ne-au demonstrat într-o singură secundă că de ușor să finalizează și cât e de complicat să faci față atunci unor intemperii naturale, când pur și simplu apa dispare. Ea pur și simplu într-o secundă dispare. Noi trebuie să înțelegem cât de scump este ceea ce ni se pare că o avem sub orice formă, când vrem și cum vrem. Și nu este așa”, a spus ministrul.

Oficialul a precizat că tratarea apei uzate, așa cum se întâmplă întâmplă în Israel și în Spania, ar putea reprezenta o soluție pentru Moldova.