Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

Kosovo va depune cererea oficială de aderare la UE. Serbia însă vrea să o împiedice. Care este motivul?

13 Dec. 2022, 06:34
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  Redacția Realitatea
13 Dec. 2022, 06:34 // Uncategorized //  Redacția Realitatea

Kosovo urmează să prezinte oficial, joi, 15 decembrie, cererea sa de aderare la UE, a anunţat televiziunea publică RTK, citată de agenţiile EFE şi Tanjug şi care asigură că deţine documentul oficial cu această solicitare.

Vicepremierul kosovar, Besnik Bislimi, se află la Bruxelles pentru a pregăti acest pas, menţionează aceeaşi sursă, adăugând că încă nu se cunosc însă detaliile asupra formei în care va fi prezentată cererea de aderare, întrucât cinci state membre ale UE – Cipru, Grecia, România, Slovacia şi Spania – nu recunosc independenţa pe care această provincie sârbă şi-a proclamat-o în 2008.

În acest timp, ministrul de externe sârb, Ivica Dacic, a declarat că Serbia va încerca să obţină respingerea acestei solicitări şi va cere în acest sens ajutorul statelor UE care nu recunosc independenţa Kosovo.

„Acţionăm pentru a cere statelor membre ale UE care nu au recunoscut Kosovo să conteste această chestiune din punctul de vedere al statutului, astfel încât să nu existe condiţiile pentru ca aceasta să fie o temă de dezbatere”, a explicat şeful diplomaţiei sârbe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Vom vedea dacă cererea va fi respinsă sau luată în discuţie, dar aceasta depinde şi de preşedinţia Consiliului UE”, deţinută de Cehia, a adăugat Ivica Dacic.

Acesta a mai spus că guvernul sârb desfăşoară, în prezent, discuţii şi cu Ungaria, ţară care a recunoscut independenţa Kosovo. O asemenea solicitare din partea Kosovo vine în contextul noilor tensiuni între Serbia şi Kosovo şi blocării şoselelor din nordul regiunii de către membri ai minorităţii sârbe, care acuză discriminări din partea autorităţilor kosovare.

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 09:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
11 Nov. 2026, 09:37 // Slider //  Cătălina Boico

Președinta Maia Sandu va participa joi, 12 noiembrie, la summitul Comunității Politice Europene, organizat la Dublin, Irlanda. În cadrul reuniunii, șefa statului va avea discuții cu mai mulți lideri europeni, axate pe avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și pe consolidarea parteneriatelor în domeniul securității.

În ajunul summitului, astăzi, 11 noiembrie, Maia Sandu va avea o întrevedere bilaterală cu prim-ministrul Irlandei, Micheál Martin. Irlanda găzduiește reuniunea și deține, în acest semestru, președinția rotativă a Consiliului UE.

Tot astăzi, în prezența celor doi lideri, va fi semnat acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Irlandei privind securitatea socială. Documentul prevede că perioadele de muncă desfășurate în ambele țări vor fi luate în considerare la stabilirea dreptului la pensie pentru cetățenii care au muncit legal atât în Republica Moldova, cât și în Irlanda.

În Irlanda locuiesc aproximativ 30.000 de cetățeni ai Republicii Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Comunitatea Politică Europeană este o platformă de dialog politic la cel mai înalt nivel, care reunește șefi de stat și de guvern din aproape 50 de state europene, precum și conducerea instituțiilor europene. Creată în 2022, după declanșarea invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, Comunitatea Politică Europeană oferă liderilor un cadru pentru a discuta despre securitatea și stabilitatea pe întreg continentul. Reuniunile au loc de două ori pe an, alternativ într-un stat membru al UE și într-un stat din afara Uniunii. Republica Moldova a găzduit summitul Comunității Politice Europene la 1 iunie 2023, la Bulboaca.