Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

29 august 2026

Kremlinul insistă: negocierile Zelenski-Putin vor avea loc doar la Moscova. Anunț despre discuții în Abu Dhabi

02 Feb. 2026, 23:03
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
02 Feb. 2026, 23:03 // În Lume //  Ana Panaguța

Kremlinul a declarat că negocierile dintre președintele rus Vladimir Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski pot avea loc numai la Moscova. Secretarul de presă al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia nu va lua în considerare alte locuri pentru discuții directe între cei doi lideri, scrie Digi24.

Potrivit unei postări de luni, 2 februarie, a agenției de știri de stat ruse TASS, Peskov a mai spus că joi și vineri sunt programate discuții trilaterale – între Ucraina, SUA și Rusia – la Abu Dhabi, anunță Kyiv Post.

După discuțiile dintre delegațiile ucraineană, rusă și americană la Abu Dhabi, Statele Unite nu au exclus posibilitatea unei întâlniri între Zelenski și Putin în viitorul apropiat.

Președintele ucrainean a respins însă categoric posibilitatea unei întâlniri cu Putin la Moscova și, în schimb, l-a invitat public pe liderul de la Kremlin la Kiev.

Consilierul lui Putin, Yuri Ushakov, a declarat pe 28 ianuarie că Zelenski ar putea veni la Moscova pentru discuții cu Putin, dacă este dispus, afirmând că Rusia îi va garanta siguranța și condiții adecvate.

Comentând declarațiile ministrului de Externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, cu privire la disponibilitatea lui Zelenski de a se întâlni, Ushakov a spus că un astfel de format „nu este nou” și a fost discutat în convorbiri telefonice cu președintele SUA, Donald Trump.

El a insistat că Rusia „nu a refuzat niciodată” discuțiile directe, dar a spus că acestea trebuie pregătite cu atenție și să se concentreze pe rezultate concrete.

Sybiha a declarat pentru European Pravda că Zelenski este dispus să se întâlnească cu Putin, deoarece problemele-cheie – inclusiv controlul asupra centralei nucleare de la Zaporojie și chestiunile teritoriale – rămân nerezolvate. El a susținut că Rusia continuă să obstrucționeze ajungerea la un acord.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
29 Aug. 2026, 09:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
29 Aug. 2026, 09:45 // Slider //  Realitatea.md

Fosta ambasadoare a Republicii Moldova în Norvegia, Liliana Guțan, și-a exprimat profunda tristețe după aflarea veștii despre decesul Regelui Harald al V-lea.

„Cu inima grea am aflat despre trecerea în neființă a Majestății Sale Regele Harald al V-lea”, a transmis Liliana Guțan.

Fosta ambasadoare a rememorat cei trei ani în care a reprezentat Republica Moldova la Oslo și a vorbit despre căldura și buna dispoziție cu care a fost primită de monarhul norvegian.

”Timp de trei ani am avut privilegiul de a reprezenta Moldova la Oslo, iar căldura și buna dispoziție cu care Majestatea Sa m-a primit – culminând cu prima vizită de stat efectuată vreodată de un președinte al Republicii Moldova, pe care am avut onoarea să o co-organizez – rămân printre cele mai dragi amintiri ale mandatului meu”, a scris Guțan.

În mesajul său, diplomata a transmis condoleanțe Reginei Sonja, Regelui Haakon, întregii familii regale, precum și poporului norvegian: „Fie-i țărâna ușoară. Gândurile și cele mai profunde condoleanțe ale mele se îndreaptă către Majestatea Sa Regina Sonja, Majestatea Sa Regele Haakon, întreaga Familie Regală și poporul Norvegiei”.

Regele Harald al V-a al Norvegiei s-a stins din viață la vârsta de 89 de ani, a anunțat vineri Palatul Regal. După 35 de ani de domnie, Harald va fi succedat de fiul său, Haakon.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM