Veaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat din Rusia, susține că ar fi bine ca Marinei Ovseanikova să îi fie retrasă cetățenia rusă. El califică angajarea jurnalistei la publicația germană Die Welt drept „ticăloasă și perfidă”.
Volodin o acuză pe fosta angajată de la Pervîi Canal, amendată pentru că a protestat în direct contra războiului, că va lucra pentru una dintre țările NATO și că va justifica livrarea armamentelor din statele Alianței în Ucraina.
„Va justifica înarmarea neonaziștilor, care luptă contra soldaților și ofițerilor noștri, va explica sancțiunile introduse contra Rusiei. Ce sa-r fi întâmplat dacă asemenea situați era în SUA. Cel puțin ar fi fost proscrisă și i-ar fi fost afecate drepturile ”, susține funcționarul.
Deocamdată legislația rusă nu prevede retragerea cetățeniei în cazuri de acest gen, fapt menționat și de oficial. Volodin punctează că ar fi corect „să fie interzisă intrarea în țară” pentru asemenea persoane.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Precizăm că Duma de Stat a votat deja în prima lectură un proiect de lege controversat privind cetățenia. În documentul elaborat de Putin este stipulat că în cazul unor comiterii unor infracțiuni, printre care distribuirea falsurilor, organizarea manifestațiilor neautorizate sau trădarea de Patrie, aceasta poate fi retrasă.
Pe 14 martie 2022, Marina Ovseanikova, fiind editoare la canalul Federal, a intrat în direct în timpul difuzării buletinului de știri. Jurnalista s-a oprit în spatele prezentatoarei cu o pancartă cu mesaje despre propagandă și războiul din Ucraina. Imediat, regia a pus pe post un reportaj, iar femeia a fost reținută.
Judecătorii au amendat-o cu 30.000 de ruble, declarând-o vinovată pentru desfășurarea unei manifestații neautorizate. Ulterior, foștii colegi i-au spus trădătoare, iar Ovseanikova a relatat că relațiile sale cu familia au devenit complicate din cauza gestului la care a recurs.
La începutul lui aprilie s-a aflat că a mai fost pornit un dosar în privința fostei angajate a canalului federal. Conform avocaților, ea riscă încă o amendă, pentru „discreditarea armatei ruse”.