Curtea de Apel Nord a declarat nule alegerile desfășurate pe 1 iunie, în Boldurești, Nisporeni. La scrutin câștigase Nicanor Ciochină, fostul primar, învinuit că ar fi accidentat mortal un adolescent de 14 ani și că ar fi încercat să ascundă urmele infracțiunii.
Instanța a obligat Comisia Electorală Centrală să organizeze în termen de două săptămâni votare repetată, informează Ziarul de Gardă. Decizia este executorie, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție
Accidentul din Boldurești s-a produs în februarie 2024. În acea seară, Nicanor Ciochină, primarul localității ar fi tamponat mortal un adolescent de 14 ani. Bărbatul nu i-ar fi acordat ajutor și ar fi continuat drumul, apoi ar fi apelat la o altă persoană, care l-ar fi ajutat să ascundă urmele infracțiunii.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Inițial, Nicanor Ciochină a fost plasat în arest preventiv în penitenciar. Ulterior suspectul a fost transferat sub control judiciar, iar într-un final i s-a scos brățara electronică. Mașina implicată în accident aparține administrației publice locale și rămâne corp delict, în caz că vor fi necesare expertize repetate.
Fiind primar la momentul înaintării acuzațiilor, Ciochină nu și-a putut îndeplini o perioadă atribuțiile de serviciu, iar Comisia Electorală Centrală l-a lăsat fără mandat și a anunțat alegeri locale noi la Boldurești. Funcționarul a contestat decizia, dar instanța a considerat solicitare lui neîntemeiată.
La alegerile locale noi, Ciochină a decis să candideze și fost reales, apoi instanța i-a invalidat mandatul.

