Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

La un pas de accident aviatic? Incidentul grav, produs acum o săptămână pe Aeroportul Chișinău

26 Aug. 2026, 17:05
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
26 Aug. 2026, 17:05 // Societate //  Realitatea.md

În noaptea dintre 19 și 20 august, o aeronavă de tip B737-800, care zbura din Antalya spre Chișinău, a fost implicată într-un incident pe Aeroportul Internațional Chișinău. În timpul rulajului la sol, aeronava a trecut peste un canal de captare a apelor pluviale, aflat între platforme.

Informațiile despre incident au apărut pe paginile specializate, dedicate aviației, Runway 08 și Runway 09. Autorii afirmă că nimeni nu a avut de suferit, elementele motoarelor nu au avut contact cu solul, iar trenul de aterizare a rezistat șocului.

Biroul pentru Investigarea Accidentelor în Transporturi a publicat pe 24 august un scurt comunicat, în care preciza că pe 20 august 2026, în jurul orei 3:03, a avut loc un incident pe Aeroportul Național Chișinău, iar o comisie de investigație stabilește circumstanțele. Detalii despre caz nu au fost prezentate, fiind menționat doar că nu există victime.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reprezentanții Aeroportului Internațional Chișinău au confirmat pentru Realitatea incidentul. Purtătoarea de cuvânt a gării aeriene, Natalia Cojocaru, a comunicat că „din datele operaționale disponibile rezultă că operatorul aerodromului nu a emis instrucțiunile de rulare care au precedat producerea incidentului și nu a avut nicio contribuție la dirijarea aeronavei pe traseul respectiv”.

„Din momentul constatării situației, serviciile Aeroportului au acționat în limitele competențelor lor și în deplină conformitate cu procedurile aeroportuare de siguranță. Incidentul a fost raportat de Aeroport către Autoritatea Aeronautică Civilă, în conformitate cu procedurile aplicabile în domeniul siguranței aviației civile. Circumstanțele producerii incidentului, inclusiv acțiunile și responsabilitățile părților implicate, urmează să fie stabilite de structurile competente în cadrul procesului de examinare”, se arată în declarația făcută de oficiala de la Aeroportul „Eugen Doga”.

Reprezentanții Moldatsa și Autorității Aeronautice Civile nu au răspuns la solicitările Realitatea, pentru a comunica care erau riscurile incidentului, cum a fost gestionată situația și dacă persoanele vinovate au fost identificate și sancționate.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 08:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 08:27 // Slider //  Valentina Buza

Iarna 2026 – 2027 ar putea fi mai blândă decât în mod obișnuit în mare parte din Europa, potrivit celor mai recente estimări sezoniere realizate de Centrul European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu (ECMWF). Datele indică o probabilitate mai mare de temperaturi peste mediile climatologice în vestul continentului, în perioada decembrie 2026 – februarie 2027.

Conform prognozei, cele mai mari șanse pentru o iarnă mai caldă decât în mod normal apar în mare parte din vestul Europei. În schimb, în nordul și nord-estul continentului, temperaturile ar putea fi mai apropiate de valorile obișnuite pentru această perioadă a anului.

Estimările ECMWF oferă o primă imagine asupra evoluției vremii în următoarele luni de iarnă, însă nu reprezintă o prognoză exactă a temperaturilor sau a condițiilor meteorologice din fiecare țară.

Modelul sezonier european analizează mai multe scenarii posibile de evoluție a vremii, iar cele mai recente estimări se bazează pe 51 de simulări meteorologice. Acestea indică probabilitatea unor abateri de temperatură față de mediile climatologice (n.r. anomalii termice), nu valorile exacte care vor fi înregistrate.

Prin urmare, semnalul unei ierni mai calde nu exclude apariția unor episoade de frig, a ninsorilor sau a unor perioade cu temperaturi negative. Chiar și într-un sezon cu o medie termică peste normal, pot exista intervale cu vreme severă și schimbări importante de temperatură.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

O posibilă explicație pentru tendința termică indicată de unele estimări sezoniere este și instalarea fenomenului El Niño. Acesta reprezintă o încălzire anormală a apelor de suprafață din zona centrală și estică a Oceanului Pacific ecuatorial și poate influența circulația atmosferică la nivel global.

Efectele sale se pot resimți la distanțe mari de regiunea Pacificului, prin modificarea unor tipare de circulație atmosferică.

Totuși, legătura dintre El Niño și vremea din Europa este complexă și nu permite încă stabilirea directă a temperaturilor care vor fi înregistrate într-o anumită țară.