Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

La Viena se trăiește cel mai bine. Capitala Austriei, în topul clasamentului mondial al calității vieții

15 Iul. 2024, 07:40
 // Categoria: În Lume // Autor:  Vlada Ciorici
15 Iul. 2024, 07:40 // În Lume //  Vlada Ciorici

Viena, capitala Austriei, a rămas pe primul loc în clasamentul mondial al calităţii vieţii. Nivelul de trai este determinat de mulţi factori, de la accesul la transport public şi nivelul de congestionare a traficului, la disponibilitatea locuinţelor şi unităţilor de învăţământ internaţionale, la viaţa culturală a oraşului.

Capitala austriacă a fost pe primul loc timp de zece ani până în 2019 și a revenit în 2022 în clasamentul realizat de The Economist Intelligence Unit (EIU).

Ea este urmată în top de Copenhaga (Danemarca), Zurich şi Geneva (Elveția), Melbourne şi Sydney (Australia), Calgary (Canada) sau Osaka (Japonia).

Parisul urcă uşor în clasament, pe poziţia 21, la egalitate cu Berlinul. New Yorkul rămâne pe locul 70, iar Moscova se clasează pe locul 98.

Invazia Ucrainei de către Rusia menţine Kievul în coada clasamentului, pe locul 165.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!