Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

22 august 2026

Lavrov amenință SUA și NATO: Se balansează periculos pe marginea unui conflict între puterile nucleare

22 Apr. 2024, 13:58
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
22 Apr. 2024, 13:58 // În Lume //  Realitatea.md

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a reiterat că sprijinul acordat Ucrainei de către principalele state occidentale „creează riscul unei confruntări nucleare”, informează Reuters.

Luni, 22 aprilie, ministrul rus de externe a declarat că Statele Unite și NATO ar fi „obsedate de ideea de a provoca o înfrângere strategică Rusiei”, iar acest lucru sporește amenințarea nucleară, pentru că e vorba de state dotate cu arme nucleare.

Lavrov și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că Ucraina este susținută de „troica nucleară” a statelor occidentale – SUA, Marea Britanie și Franța – și le-a numit „principalii inițiatori ai diferitelor măsuri provocatoare”.

„Vedem acest lucru ca pe un risc strategic grav, care duce la o creștere a nivelului de pericol nuclear… Occidentul se balansează periculos în pragul unei ciocniri militare directe între puterile nucleare, care amenință cu consecințe catastrofale”, a declarat Lavrov.

Reamintim, Camera Reprezentanților din SUA a adoptat sâmbătă, 20 aprilie 2024, cu un larg sprijin bipartizan, un pachet legislativ de 61 de miliarde de dolari care oferă o asistență de securitate Ucrainei în războiul cu Rusia.

Realitatea Live

22 Aug. 2026, 17:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2026, 17:41 // Societate //  Realitatea.md

Tendința de scădere a aportului ape în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk continuă să se agraveze, afirmă ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului, în ultimele 5 zile, media zilnică a debitului de intrare a scăzut la doar 19 m³/s (față de media de 38 m³/s înregistrată la începutul lunii).

Luni indicatorul era 15 m³/s, marți – 29 m³/s, miercuri – 19 m³/s, joi – 18 m³/s, iar vineri a înregistrat un nou record negativ istoric de 14 m³/s.

„Această tendință negativă începe să afecteze direct debitele din aval. Dacă până la data de 20 august deversările din lacul de acumulare Dubăsari au fost menținute la un nivel de 77–78 m³/s, ieri debitul a fost redus la 72 m³/s, iar pentru astăzi este preconizată o scădere suplimentară până la 65 m³/s. Situația devine din ce în ce mai tensionată pentru întregul ecosistem al fluviului, pentru aprovizionarea și gestionarea resurselor de apă”, informează ministrul.

Funcționarul a mai notat pe rețelele de socializare că Ministerul Mediului se află în contact permanent cu toate instituțiile de resort, inclusiv cu autoritățile din Ucraina, iar la finalul acestei luni va avea loc o nouă ședință extraordinară cu responsabilii din țara vecină.

În context, consumatorii, agenții economici și autoritățile locale sunt rugate să monitorizeze stațiile de captare, să utilizeze responsabil apa, să reducă pierderile din rețea și să stopeze consumul nejustificat.

Și primarul Capitalei, Ion Ceban, a comunicat despre scăderea debitului în lacul de la Dubăsari. Edilul a punctat că autoritățile municipale sunt pregătite să pornească toate pompele instalate în ultima perioada la stația de captare, iar locuitorii nu vor rămâne fără apă.

„Suntem gata ca la Stația de Captare să pornim toate pompele pe care le-am instalat în ultima perioadă pentru a capta apa și a o aduce în stație, pentru ca aceasta să nu se oprească și să continuăm aprovizionarea locuitorilor. Barajul construit, la fel, ne ajută să menținem apa în zona Stației de Captare. În acest sens, avem o comunicare permanentă și un schimb de date cu prim-ministrul. Primăria Chișinău a întreprins toate măsurile posibile și necesare în situații negative, în cazul în care apa va fi diminuată pe râul Nistru”, a transmis Ion Ceban.