Mariana Cușnir a fost desemnată șefa Delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN). Un proiect de hotărâre care prevede acest lucru a fost adoptat, la ședința plenară de astăzi.
Anterior, această funcție a deținut-o socialistul Adrian Lebedinschi.
Documentul mai prevede modificarea componenței nominale a mai multor delegații a Parlamentului Republicii Moldova la organizațiile parlamentare internaționale și la organizațiile parlamentare bilaterale.
Tot în cadrul ședinței de astăzi a fost modificată lista membrilor supleanți în unele comisii permanente ale Parlamentului.
Realitatea.md precizează că în 2022, s-au împlinit 30 de ani de la fondarea Organizației Cooperării Economice la Marea Neagră, iar anul curent și APCEMN va marca cea de-a 30-a aniversare.
