Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Legea Maiei Sandu care ar putea pune capac scumpirii prețului la gaz

23 Sept. 2021, 07:14
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
23 Sept. 2021, 07:14 // Economie //  Realitatea.md

Tariful la gaz s-ar putea reduce, dacă vor fi excluse cheltuielile nejustificate de 150 mil. de lei anual aplicate din 2009 de către Moldovagaz drept amortizare a activelor în rezultatul reevaluării patrimoniului Moldovagaz, se arată în inițiativa legislativă de modificare a legii gazelor a președintei, Maia Sandu, care a fost înaintată Parlamentului. Prezenta lege exclude cheltuielile de amortizare formate în rezultatul reevaluării activelor, scrie BANI.MD.

Astfel, potrivit notei informative, în prezent consumatorii achită de două ori amortizarea activelor. Prima dată în rezultatul reevaluării a activelor, iar a doua oară sub pretextul investițiilor. Or, în acest fel din anul 2009 au fost acumulate cheltuieli nejustificate de 150 mil. de lei/anual. Iar acest lucru a dus la majorarea tarifelor la gaz, dar și pentru întreprinderile care transportă gaz în regim tranzit pe teritoriul Republicii Moldova.

Includerea în tarif a cheltuielilor privind amortizarea activelor este un instrument de recuperare a investițiilor efectuate în dezvoltarea rețelelor. Astfel, întreprinderile fac investiții din cont propriu, după care le recuperează prin includerea în tarif a amortizării activelor respective pe durata lor de exploatare. Deoarece Moldovagaz și subdiviziunile sale au majorat cheltuielile privind amortizarea activelor prin reevaluarea patrimoniului fără a efectua careva investiții cheltuielile nu pot fi acceptate în scopuri tarifare și achitate de consumatori.

De exemplu, în UE se ia în calcul valoarea istorică a activelor la determinarea amortizării în scopuri tarifare.

Anterior Moldovagaz s-a arătat categorică privind excluderea cheltuielile de amortizare formate în rezultatul reevaluării activelor. Compania spunea că acest lucru va afecta planul de investiții.

Săptămâna trecută, directorul Moldovagaz declara că tariful la gaz pentru consumatorii finali ar putea crește cu 35% urmare a creșterii prețului la gaz pe piețele internaționale.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 19:48
 // Categoria: Sport // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 19:48 // Sport //  Valentina Buza

Judocanul Mihail Latîșev a cucerit medalia de argint la Grand Slam-ul de la Abu Dhabi. În finala categoriei de greutate 90 kg, el a fost învins de bulgarul Ivaylo Ivanov, anunță Comitetul Național Olimpic și Sportiv.

El a dispus de americanul John Jayne, ucraineanul Artem Bubyr, italianul Kenny Bedel și cehul Adam Kopecky.

În acest an, Mihail Latîșev a mai câștigat Cupa Europei și a obținut argintul la Grand Prix-ul de la Lima și bronzul la Grand Slam-urile de la Budapesta, Astana și Dushanbe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!