Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Legenda Babelor din luna martie. De unde a pornit și ce tradiții și obiceiuri sunt în aceste zile

06 Mart. 2023, 06:50
 // Categoria: Life // Autor:  Redacția Realitatea
06 Mart. 2023, 06:50 // Life //  Redacția Realitatea

Despre Baba Dochia sunt mai multe legende din popor care fie o descriu ca pe o fată frumoasă râvnită de cei mai influenți regi, fie că a fost o soacră rea. Iată care este de fapt legenda Babei Dochia și de unde a pornit tradiția ca în fiecare an, în luna martie, să-ți alegi o babă.

O legendă culeasă din popor de folcloristul Gheorghe Asachi, spune că Dochia era fiica conducătorului dac, Decebal, notează Historia.ro. Fata era de o frumusețe răpitoare, astfel că, în momentul în care împăratul Traian a ajuns pe teritoriile noastre s-a îndrăgostit de Dochia, însă ea a refuzat să-i fie soție. Aceasta a ales să fugă pe muntele Ceahlău, însă nu reușea să scape de Traian, așa că a început să se roage zeului Zamolxe care a transformt-o atât pe ea cât și tura de oi în stane de piatră.

Se pare că există o altă legendă conform căreia Dochia era fata unui împărat care voia să fugă de un rege cotropitor care dorea să o ia de soție. Aceasta nu a vrut așa că a fugit pe munte. Îmbrăcată cu nouă cojoace, acesteia a început să-i fie cald și să le dea jos rând pe rând până când a rămas doar într-o ie. Însă când a ajuns în vârf, era iarnă în toată regula și se spune că Dochia a înghețat pe loc după ce a început să-l certe pe Dumnezeu pentru vremea rea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

O a treia legendă o întruchipează pe Dochia fiind o soacră foarte rea care avea un băiat pe nume Dragobete. Acesta a venit acasă cu o fată, însă Baba Dochia nu o acccepta și recurgea la tot felul de tertipuri ca să o alunge. Într-o zi i-a dat un ghem de lână neagră și i-a spus să meargă cu el la râu și să-l spele până când va deveni alb și abia atunci se va putea întoarce la băiatul ei. Pe un ger năprasnic, fata s-a dus la râu și a început să spele ghemul de lână și atunci când credea că nu mai are nicio speranță, a venit lângă ea cu o floare roşie cu care să spele lâna. Și, ca prin magie, ghemul s-a transformat în alb. Supărată că fata a reușit să transforme ghemul, Baba Dochia a plecat cu cojoacele pe munte, îmbrăcată cu 9 cojoace.

Înaintând i s-a făcut tot mai cald și a început să le dea jos, însă ce nu știa ea era că sus era iarnă în toată regula. Viscolul a transformat-o într-o stană de piatră atât pe ea cât și oile sale.

Astfel că, se spune că în primele zile din martie, Baba Dochia își scutură cojoacele și este posibil ca vremea să fie mai capricioasă.

Cum îți alegi baba și ce spune despre tine

Tradiția spune că trebuie să-ți alegi baba de primăvară și în funcție de cum va fi vremea în ziua respectivă, așa vei fi și tu pe tot parcursul anului. O metodă de a-ți alege baba este aceea de a alege o dată la întâmplare. O altă metodă ar fi să aduni cifrele din ziua de naștere.

Dacă data naşterii este formată din două cifre atunci se procedează astfel: de exemplu cineva este născut pe 12 ianuarie, ziua în care îi pică baba se calculează astfel 1 + 2 = 3, deci baba este pe 3 martie.

Tradiții și obiceiuri în zilele babelor

Din bătrâni se spune că în funcție de cum va fi vremea în  ziua pe care și-o alege omul ca fiind baba lui, așa îi va merge în anul acela. Astfel, dacă în ziua aleasă va fi soare, acel om va fi voios şi bun la suflet întreg anul și toate îi vor merge bine. Însă, dacă cerul va fi înnorat, omul va fi supărat tot anul. Mai mult, unii bătrâni cred că dacă ninge sau plouă în acea zi, omul va avea parte de bogăție.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.