Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Letonia ne poate ajuta să combatem propaganda și să reformăm Justiția: Susținător puternic al parcursului european

28 Mart. 2023, 15:04
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
28 Mart. 2023, 15:04 // Actualitate //  Victoria Laur

Letonia ne poate ajuta să devenim mai aproape de UE. Dorin Recean a discutat subiectele de cooperare bilaterală cu ambasadorul Uldis Mikuts.

Cooperarea în domeniul securității cibernetice și combaterea dezinformării s-au numărat printre chestiunile cheie abordate la întrevedere. De asemenea, s-a vorbit și despre armonizarea legislației și combaterea dezinformărilor.

„Este important ca țara noastră să rămână un pol de stabilitate și pace în estul Europei. De aceea, ne concentrăm eforturile și pe creșterea interoperabilității cu alte state în domeniul securității cibernetice, a digitalizării. Contăm și pe sprijinul ferm al Letoniei în ceea ce privește alinierea legislației la acquis-ul european, experiența în reformarea justiției și combaterea propagandei”, a declarat prim-ministrul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ambasadorul Letoniei a reconfirmat sprijinul Guvernului de la Riga pentru realizarea proiectelor de modernizare a țării noastre și a exprimat convingerea că relațiile dintre cele două state se vor dinamiza pe domenii de interes comun.

„Letonia rămâne un susținător puternic al parcursului european al Republicii Moldova. Am reușit, până acum, să implementăm numeroase proiecte în comun și sper că vom continua să aprofundăm și să fortificăm relațiile bilaterale moldo-letone”, a conchis Mikuts.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 10:10
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
26 Oct. 2026, 10:10 // Societate //  Cătălina Boico

Piața gazelor naturale din Republica Moldova înregistrează o scădere a volumelor tranzacționate, în timp ce prețurile rămân mai mari decât pe unele piețe europene. Potrivit unui raport al Comunității Energetice (Energy Community), volumele de gaze comercializate pe platforma BRM EST s-au redus cu 72% în prima jumătate a anului 2026, iar prețurile au depășit, în medie, cu aproximativ 5 euro/MWh cotațiile de pe piața din Grecia, scrie BANI.MD.

Datele arată că, în primul semestru al anului 2026, pe platforma BRM EST au fost tranzacționate 57 GWh de gaze naturale, comparativ cu 203,3 GWh în perioada de referință. În termeni absoluți, piața a pierdut 146,3 GWh din volumele tranzacționate.

Paradoxal, deși cantitatea de gaze comercializată s-a redus, numărul tranzacțiilor a crescut de la 87 la 245. Această evoluție indică o fragmentare a activității bursiere, cu mai multe operațiuni, dar cu volume medii mult mai mici.

O altă constatare a raportului privește diferențele de preț dintre piața moldovenească și cea regională. În perioada ianuarie 2025 – iunie 2026, gazele tranzacționate pe BRM EST au fost, în medie, cu 5,01 euro/MWh mai scumpe decât cele de pe platforma grecească EnExGroup, în segmentul pieței pentru ziua următoare.

Raportată la 1.000 MWh, această diferență echivalează cu aproximativ 5.010 euro. Totuși, comparația reflectă diferența dintre cotațiile bursiere și nu demonstrează că fiecare consumator din Republica Moldova a achitat suplimentar această sumă. Prețurile finale includ și alte componente, precum transportul, distribuția și costurile de furnizare.

Totodată, raportul mai arată că tranzacțiile spot pe BRM EST au avut loc în 73,8% dintre zilele primului semestru din 2026, comparativ cu 48,4% în perioada similară din 2025. Totodată, ponderea celor mai active cinci zile de tranzacționare a scăzut de la 76,3% la 30,6% din volumul total, ceea ce sugerează o distribuție mai uniformă a activității.

O contracție a fost înregistrată pe segmentul contractelor la termen, unde volumele s-au redus de la 549,4 GWh la numai 10,6 GWh.