Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

#LIFESTYLE cu Xenia Bugneac: SYLFIRM X + polinucleotide — noua abordare a rejuvenării pielii la OzonomedLux

22 Sept. 2026, 12:20
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
22 Sept. 2026, 12:20 // Life //  Realitatea.md

Urmărește o nouă ediție a emisiunii #LIFESTYLE cu Xenia Bugneac, dedicată inovațiilor din medicina estetică și noilor abordări în rejuvenarea pielii. Prezentatoarea a fost în vizită la clinica OzonomedLux, unde a descoperit Sylfirm X, o tehnologie modernă utilizată în tratamentele pentru îmbunătățirea calității pielii.

Despre schimbările pielii după 40 de ani, prevenție și inovație în medicina estetică, Xenia Bugneac a discutat cu dr. Marina Știrbu, medic dermatolog-cosmetolog, specialist în dermatologie și medicina estetică.

Doamna doctor, după 40 de ani, multe femei observă că pielea nu mai răspunde la îngrijire așa cum o făcea înainte. Ce se schimbă, de fapt, la nivelul pielii?

Potrivit medicului, schimbările pielii încep mult mai devreme decât vârsta de 40 de ani, iar odată cu înaintarea în vârstă pot deveni mai vizibile ridurile, pierderea elasticității și a tonusului, modificările de pigmentare, precum și manifestările vasculare.

„Pielea noastră începe să perceapă schimbări practic de la o vârstă foarte fragedă, 20–25 de ani. Deci, nu așteptăm vârsta de 40 de ani, când deja sunt vizibile imperfecțiunile pielii precum ridurile, elasticitatea scăzută, tonusul scăzut, deplasarea pachetelor adipoase, pigmentarea, rozaceea, cuperoza”, a explicat dr. Marina Știrbu.

Specialista subliniază că îngrijirea pielii presupune atât tratament, cât și prevenție, prin produse de îngrijire și proceduri estetice adaptate fiecărei etape de vârstă.

Sylfirm X — tehnologie modernă în medicina estetică

Unul dintre subiectele centrale ale ediției a fost Sylfirm X. Xenia Bugneac a aflat de la specialistă ce reprezintă această tehnologie și cum este utilizată în protocoalele de rejuvenare a pielii.

Potrivit dr. Marina Știrbu, Sylfirm X este un dispozitiv medical utilizat pentru abordarea mai multor probleme ale pielii, inclusiv pierderea elasticității și laxitatea, ridurile, pigmentarea și anumite manifestări vasculare.

„Nu este un dispozitiv simplu, este medical”, a precizat medicul, explicând și particularitățile tehnologiei și ale utilizării acesteia în medicina estetică.

Sylfirm X și polinucleotidele

În cadrul ediției, un alt subiect important îl reprezintă asocierea tehnologiei Sylfirm X cu polinucleotidele, utilizate în protocoale orientate spre îmbunătățirea calității pielii.

Dr. Marina Știrbu explică mecanismul de acțiune al polinucleotidelor și rolul pregătirii pielii înaintea procedurii, menționând efectele antioxidante și stimularea proceselor asociate colagenului și elastinei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cum se desfășoară procedura Sylfirm X cu polinucleotide, cui îi este indicată și ce presupune perioada de recuperare?

Urmărește ediția integrală #LIFESTYLE cu Xenia Bugneac pentru a afla cum se desfășoară procedura, când pot fi observate rezultatele și ce recomandări trebuie respectate după tratament.

Clinica de Dermatologie și Ozonoterapie OzonomedLux oferă servicii în domeniul dermatologiei, medicinei estetice, ozonoterapiei și îngrijirii personale. Strada: Alba Iulia, 97, Chișinău.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 07:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
06 Nov. 2026, 07:45 // Slider //  Ursu Ana

Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, anunță că formațiunea sa ar putea iniția o moțiune împotriva Guvernului, dacă premierul Vasile Tofan nu se va prezenta în Parlament pentru a prezenta raportul de activitate pentru primele trei luni de mandat. Declarația a fost făcută de deputat, care i-a îndemnat și pe ceilalți reprezentanți ai opoziției să susțină inițiativa.

Igor Dodon a criticat decizia premierului de a prezenta raportul de activitate în fața deputaților la Guvern, în loc să vină în plenul Parlamentului. Socialistul i-a cerut lui Tofan să dea curs invitației și să prezinte atât rezultatele primelor trei luni de activitate, cât și planurile pentru perioada următoare.

„Dacă nu veți da curs acestei invitații, vreau să vă anunț că noi vom iniția moțiune pe Guvern, care vă obligă până la Anul Nou să vă prezentați în plenul Parlamentului”, a declarat Igor Dodon.

Liderul PSRM susține că inițiativa ar urma să fie pregătită în următoarele zile, iar luni sau marți va fi transmisă spre examinare. Pentru depunerea unei moțiuni sunt necesare semnăturile a cel puțin 25 de deputați. Dodon a făcut apel către colegii din opoziție să se alăture demersului.

În aceeași intervenție, socialistul a criticat și declarațiile premierului privind posibilitatea introducerii vizelor pentru cetățenii Federației Ruse, Chinei și Belarusului. Igor Dodon consideră că Republica Moldova trebuie să păstreze deschiderea atât față de Est, cât și față de Vest.

„Noi trebuie să fim deschiși pentru toți, și în Est, și în Vest”, a afirmat liderul PSRM, precizând că subiectul ar trebui discutat în Parlament.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!