Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

Lukașenko: Ucraina nu trebuia să „trezească ursul adormit”

17 Dec. 2025, 16:42
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
17 Dec. 2025, 16:42 // În Lume //  Realitatea.md

Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a declarat într-un interviu că Ucraina ar fi trebuit să caute relații normale cu Rusia și să nu „trezească ursul adormit”, referindu-se la ambițiile imperiale ale Moscovei, potrivit stirileprotv.ro.

Lukașenko a afirmat că, în opinia sa, politicile Kievului, inclusiv cele legate de limbă, ar fi trebuit implementate gradual și calm, pe parcursul mai multor ani, pentru a evita escaladarea tensiunilor cu Rusia. El a susținut că autoritățile ucrainene ar fi acționat brusc împotriva populației vorbitoare de limbă rusă, ceea ce, în viziunea sa, a contribuit la deteriorarea relațiilor dintre cele două state.

„Dacă trăiți lângă acest urs adormit, nu-l treziți, găsiți relații normale”, a declarat liderul de la Minsk, subliniind necesitatea prudenței în politica externă a Ucrainei.

Lukașenko a mai afirmat că a participat la negocieri în care Rusia și Ucraina au ajuns la înțelegeri privind Crimeea și securitatea, menționând că părțile ar fi convenit ca bazele militare din peninsulă să fie rusești. Președintele belarus a adăugat că Rusia a furnizat Ucrainei, timp de mai mulți ani, resurse energetice la prețuri reduse și că relațiile dintre cele două țări ar fi fost, în acea perioadă, normale. El a pus protestele Maidanului din Ucraina, care au dus la îndepărtarea de la putere a fostului președinte Viktor Ianukovici, pe seama influenței Statelor Unite și a țărilor europene.

În replică la afirmațiile lui Lukașenko, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că cel care se află lângă „ursul adormit” ar trebui să se întrebe cum a ajuns în acea situație. Separat, Lukașenko a cerut acțiuni rapide pentru oprirea conflictului din Ucraina și a subliniat importanța implicării fostului președinte american Donald Trump în procesul de mediere, într-un interviu acordat postului americand Newsmax.

El a afirmat că războiul ar fi putut fi încheiat mai rapid dacă ar fi depins exclusiv de Trump, dar a subliniat că soluționarea conflictului este un proces complex și necesită oprirea luptelor înainte de negocieri. Lukașenko a avertizat că eșecul opririi războiului ar putea avea consecințe grave pentru Europa și pentru întreaga lume, în contextul în care forțele ruse controlează aproximativ 19% din teritoriul Ucrainei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 13:34
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 13:34 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma ultimei runde de negocieri de pace cu Rusia, desfășurată la Abu Dhabi, scrie hotnews.ro.

Zelenski și-a reiterat poziția conform căreia Kievul nu este dispus să se retragă de pe teritoriul ucrainean.

El a afirmat că, dacă Ucraina ar primi un pachet de securitate, care să includă garanții de securitate, o armată ucraineană puternică și bine finanțată, precum și fonduri pentru reconstrucție, ar supune această chestiune unui referendum.

Dacă țările occidentale le confirmă, „atunci voi întreba societatea ucraineană ce părere are: acceptăm sau nu? Nu am dreptul să iau această decizie singur”, a spus președintele ucrainean.

El a adăugat că Kievul discută despre „garanții de securitate specifice din partea NATO și a UE”., conform AFP.

„Americanii au ridicat o întrebare: «Ce s-ar întâmpla dacă Ucraina ar adera la NATO? S-ar retrage Ucraina din Donbas?» A fost prima dată când s-a ridicat această problemă”, a declarat Zelenski reporterilor într-o declarație publicată sâmbătă de biroul său.

„De aceea cred că NATO a revenit pe ordinea de zi. Dar ați auzit și semnalele transmise de (președintele rus Vladimir) Putin, iar aceasta este o discuție extrem de dificilă”, a punctat liderul ucrainean.

Încercarea Rusiei de a schimba arhitectura de securitate, „periculoasă”

Zelenski a apreciat că UE și NATO reprezintă singura „adevărată securitate” a Europei și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este „periculoasă” și ar putea duce la noi războaie.

„Este periculos deoarece, în opinia mea, tocmai acest gen de lucruri duce la războaie sau la escaladări”, a declarat liderul ucrainean în fața jurnaliștilor vineri, într-o declarație supusă embargoului până sâmbătă, conform France Presse.

„Adevărata securitate pentru Europa o reprezintă UE și NATO. Atât. Nu există altă securitate pentru Europa”, a subliniat Zelenski.

Pe ce „mizează” Putin

Zelenski a mai spus că Moscova „mizează totul” pe campania militară din această iarnă, în contextul în care războiul dintre Ucraina și Rusia durează de aproape cinci ani.

El a solicitat un pachet de ajutor militar din partea Statelor Unite care, în opinia sa, l-ar determina pe Vladimir Putin să pună capăt luptelor.

De asemenea, adoptarea de către Congresul american a unor sancțiuni împotriva Rusiei reprezintă „tipul de motivație de care Putin are nevoie” pentru a iniția o dezescaladare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!