Expoziția „Lumile femeii”, a pictorițelor Galina Vieru și Natalia Yampolskaia, a fost vernisată pe holul Guvernului. Membrii cabinetului de miniștri le-au admirat deja lucrările.
„Scopul este să susținem arta, lucru foarte important mai ales în aceste vremuri tulburi pe care le traversăm, când operele de artă ne pot menține vii valorile eterne. Fiecare lucrare din expoziție este deosebită în felul său. Unul dintre tablouri – care înfățișează casa albastră cu prispă și coloane, m-a dus imediat cu gândul la curtea în care mi-am petrecut copilăria”, susține Natalia Gavrilița.
Din cele 31 de lucrări expuse în holul Guvernului, 18 aparțin Galinei Vieru. Pictorița are în palmares peste 20 de expoziții personale de pictură și tot atâtea participări la simpozioane internaționale de artă. Multe dintre tablourile sale se află în colecții private din SUA, Germania, Canada, Franța, Italia sau Elveția, iar o parte au ajuns la Consiliul Europei de la Strasbourg.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Mă bucur să știu că picturile mele vor fi văzute și admirate de cât mai multe inimi. Sunt expuse aici tablouri din colecția Universul uman și Albastrul meu etern. Toate vorbesc despre latura spirituală a poporului nostru și despre valorile culturale pe care trebuie să le păstrăm și să le transmitem generațiilor care vin”, spune pictorița.
Alte 13 picturi sunt semnate de Natalia Yampolskaia. „Expoziția este intitulată Lumile femeii, iar pentru mine această lume are o conotație extrem de importantă și profundă. Femeia aduce pace, femeia dă viață și oferă continuitate omenirii. Picturile mele vorbesc despre iubire, pace și veșnicie”, spune artista.














