Un studiu publicat pe 18 decembrie 2024 în revista Nature propune o nouă estimare a vârstei Lunii, sugerând că aceasta este cu până la 180 de milioane de ani mai veche decât s-a crezut anterior. Cercetătorii din Statele Unite, Franţa și Germania afirmă că eşantioanele de rocă prelevate de pe suprafaţa Lunii au fost interpretate incorect în trecut.
Cercetătorii susţin că, în urmă cu 4,35 miliarde de ani, Luna se deplasa foarte aproape în jurul Pământului pe o orbită extrem de eliptică. În acea perioadă, puternicele forţe mareice ale Pământului au încălzit rapid Luna, determinând-o să elibereze cantităţi mari de magmă din interiorul său către suprafaţă, afirmă autorii studiului, care susţin că majoritatea eşantioanelor de rocă de la suprafaţa Lunii reflectă răcirea acestei magme şi nu formarea efectivă a Lunii.
În schimb, ei explică faptul că, la scurt timp după formarea Pământului, în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani, acesta s-a ciocnit cu un corp ceresc de mărimea planetei Marte, numit Theia.
Impactul a catapultat în spaţiu cantităţi mari de rocă incandescentă din scoarţa şi mantaua celor două corpuri cereşti, iar unele dintre acele rămăşiţe au format Luna, au explicat oamenii de ştiinţă. Eşantioanele de roci selenare aduse pe Pământ de astronauţii din primele misiuni Apollo şi dintr-o serie de misiuni fără echipaj uman au indicat că suprafaţa Lunii s-a răcit în urmă cu 4,35 miliarde de ani, iar oamenii de ştiinţă au presupus că aceasta era vârsta satelitului natural al Terrei.
Însă cercetătorii au găsit în rocile lunare şi cristale dintr-un mineral numit zircon, care erau mult mai vechi, ridicând astfel îndoieli cu privire la presupusa vârstă a Lunii. În studiul lor, Francis Nimmo, Thorsten Kleine şi Alessandro Morbidelli sugerează că Luna are o vârstă cuprinsă între 4,43 miliarde şi 4,53 miliarde de ani. Ei menţionează faptul că această explicaţie se potriveşte mai bine cu modelele dinamice de formare a planetelor în Sistemul Solar.
