Curs valutar
  • EUR
    20.1211
    0.0318%
  • USD
    17.5393
    0.0838%
  • RUB
    0.2084
    0.6718%
  • RON
    3.8220
    -0.0419%
  • UAH
    0.3926
    0.1019%

Toate știrile

21 septembrie 2026

„Lupta” pentru una dintre cele mai mici bănci din Moldova, tot mai aprigă! BNM, prinsă în lațul deciziei Curții de Apel

07 Feb. 2022, 11:13
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
07 Feb. 2022, 11:13 // Economie //  Realitatea.md

Deși compania IuteCredit Europe din Estonia a primit acceptul Băncii Naționale a Moldovei pentru a cumpăra peste 50% din acțiunile Energbank, foștii acționari continuă lupta pentru controlul băncii. Aceștia au obținut câștig de cauză la Curtea de Apel pentru faptul că au fost deposedați de acțiuni.

La finele anului trecut, Curtea de Apel Chişinău a anulat trei hotărâri BNM, inclusiv Hotărârea nr.13 din 11 ianuarie 2019 „Cu privire la acțiunea concertată a acționarilor BC Energbank”. Decizia motivată nu a fost încă publicată, dar ea este executorie.

Banca Națională a Moldovei consideră ilegală decizia Curţii de Apel Chișinău din 21 decembrie 2021 privind anularea hotărârii BNM nr.13 din 11.01.2019 și, drept urmare, a contestat-o cu recurs la Curtea Supremă de Justiție. Concomitent, BNM a solicitat suspendarea executării acestei decizii până la soluționarea irevocabilă a litigiului”, susţine autoritatea bancară într-un răspuns pentru Mold-Street.com.

Totodată, BNM menţionează că, potrivit legii, „decizia Curţii de Apel nu anulează efectele deja produse ale hotărârii respective și ale actelor subsecvente”.

„Respectiv, având în vedere că acțiunile deținute în capitalul BC Energbank SA de către majoritatea acționarilor vizați de hotărârea BNM au fost anulate de către Energbank SA, acești acționari nu pot reintra în posesia lor. Decizia Curţii de Apel privind anularea hotărârii BNM nr.13 din 11.01.2019 nu atinge dreptul unor cumpărători de a achiziționa acțiunile emise și expuse spre vânzare de către BC Energbank SA în conformitate cu legislația în vigoare. Dacă acționarii la care se referă hotărârea BNM menționată consideră că le-ar fi fost cauzat un prejudiciu material, aceștia au dreptul de a acționa în modul stabilit de lege”, afirmă Banca Naţională a Moldovei.

Instituţia mai precizează că „deciziile BNM sunt emise în strictă conformitate cu legislația în vigoare”.

„Se încearcă preluarea unei bănci cu câteva sute milioane de lei”

Ion Păduraru: cu bani mici se preia o bancă cu câteva sute de milioane de lei profit nerepartizat

Avocatul Ion Păduraru, fost ministru al Justiţiei, susţine că prin măsurile luate în anul 2019, Banca Naţională a admis un abuz faţă de acţionarii Energbank, care ar fi fost comis „sub drapelul fals al executării unor obligații față de structurile financiare internaționale (FMI și BM)”.

„Acest caz este unul ieșit din comun. Mi-am făcut impresia că „atacul” BNM asupra Energbank (au fost sancționaţi circa 75% din acţionari) făcea parte dintr-un plan elaborat și pregătit în timpurile de tristă faimă. Când spun pregătit, mă refer și la crearea unor mecanisme simple și eficiente de preluare cu „bani mici” a unei bănci mici, dar prospere, cu active reale, inclusiv cu câteva sute de milioane de lei profit nerepartizat”, afirmă Ion Păduraru, care apără interesele a patru acţionari ai Energbank.

În acest sens, el aduce ca argument art.52/1 din Legea nr.202/2017 privind activitatea băncilor, introdus prin Legea nr.110/2018, care „reprezintă tocmai acel mecanism, care trebuia să fie aplicat în procesul de preluare a controlului asupra băncii prin procurarea acțiunilor la prețul minim posibil”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În plus, Ion Păduraru spune că trebuie de ținut cont şi de faptul că, potrivit Legii privind activitatea băncilor, „nimeni nu poate procura acțiunile nou-emise expuse spre vânzare într-un număr semnificativ (peste un procent) fără aprobarea BNM. Adică, surprize nu puteau fi. Cerc închis”.

În iunie 2020, avocatul a făcut şi un denunţ penal la Procuratura Generală, acuzând Banca Naţională de acţiuni ilicite, aplicarea selectivă a legii şi abuz de putere care s-au soldat cu urmări grave.

Denunțul depus la Procuratură a fost examinat de CNA și s-a finalizat, însă, cu nepornirea urmăririi penale.

Anterior Octavian Armaşu, guvernatorul BNM, a susţinut că acestea şi alte litigii iniţiate de foşti acţionari de bănci, dar şi plângerile la organele penale, ar pune în pericol reformele implementate de instituţie.

Energbank a intrat sub supravegherea BNM în 2019

La începutul lunii ianuarie, Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a aprobat achiziționarea de către AS IuteCredit Europe (Estonia) a deținerii calificate în mărime ce atinge și depășește nivelul de 50% din capitalul social al Energabank”, potrivit deciziei BNM.

În data de 10 ianuarie, IuteCredit a achiziționat deja 10% din acțiunile Energabank, pentru care a plătit 34 mil. de lei. Într-un interviu, Tarmo Sild, CEO Iute Credit din Estonia spunea că valoarea Energbank este estimată la 15 mil. de euro și intenționează să achiziționeze pachetul de control.

Energbank este una dintre băncile mici din Republica Moldova. Profitul instituției financiare a însumat, la sfârșitul luni noiembrie 2021, 52 mil. de lei. Banca are active de 2,9 miliarde de lei, credite acordate în sumă de 1 miliard de lei, iar depozite atrase – 2,1 miliarde de lei.

Energabnk a fost sub supravegherea BNM timp de treo ani, după ce la 11 ianuarie 2019, banca a constatat activitatea concertată a unor acționari fără permisiunea prealabilă scrisă a BNM.  În acest sens, Comitetul executiv al BNM a aprobat, hotărârea privind suspendarea exercițiului unor drepturi în privința a 52,77% din acțiuni. Urmare deciziei BNM, acționarii vizați trebuie, conform legii, să înstrăineze acțiunile deținute în capitalul social al băncii.

Prețul inițial de vânzare a unei acțiuni dintr-un pachet de 35,67% a fost stabilit la 283,99 lei, iar pentru celelalte pachete – 212,42 lei. În același timp, prețul estimat al acțiunilor băncii la data primei expuneri spre vânzare (noiembrie 2019) depășea cifra de 330 lei per acțiune.

În final, la data expirării perioadei de 6 luni, acordate prin lege pentru vânzarea separată a acțiunilor, majoritatea absolută a acțiunilor a rămas nevândute. Ultimul preț de vânzare a acțiunilor a fost stabilit de 91,25 lei pentru o acțiune

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
21 Sept. 2026, 21:19
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
21 Sept. 2026, 21:19 // Slider //  Ana Panaguța

Președinta Maia Sandu a explicat de ce Republica Moldova nu cumpără gaze naturale din Rusia și a recunoscut că prețurile regionale la energie pun presiune pe bugetele familiilor. Declarațiile au fost făcute după ședința Consiliului Național de Securitate

Potrivit șefei statului, Rusia a redus, iar ulterior a întrerupt în 2022 livrările de gaze către Republica Moldova, încălcând prevederile contractului. După expirarea acordului de tranzit prin Ucraina, Rusia nu mai livrează gaze naturale nici în regiunea transnistreană, unde susține un regim separatist.

Maia Sandu a menționat și că veniturile obținute de Rusia din vânzarea resurselor energetice sunt folosite, în opinia sa, pentru finanțarea războiului din Ucraina și a atacurilor cu drone.

„Să nu uităm că banii pe care Rusia îi câștigă din vânzarea surselor energetice sunt folosiți pentru a ucide oameni nevinovați în Ucraina și a trimite drone inclusiv în spațiul nostru aerian, punând în pericol securitatea oamenilor”, a declarat președinta.

În același timp, Maia Sandu a spus că autoritățile cunosc presiunea pe care prețurile la energie o exercită asupra familiilor. Ea a amintit că, în ultimele ierni, Guvernul a oferit compensații pentru a reduce povara facturilor.

„Fiecare creștere de tarif se resimte puternic în familiile noastre. Știu că cetățenii își fac griji de iarna care urmează”, a spus Sandu.

Președinta a recunoscut că evoluția prețurilor la energie și a conflictelor regionale și internaționale rămâne dificil de anticipat.

„N-o să vă spun că va fi ușor, dar sunt convinsă că vom trece și prin această iarnă și că vom continua să fim alături de familii, mai ales de cele mai vulnerabile”, a declarat Maia Sandu.