Cadavrul unui bărbat în vârstă de 53 de ani a fost depistat în curtea unui bloc de locuit din municipiul Bălți. Potrivit informațiilor, poliția a fost sesizată în jurul orei 16:00.
Astfel, la fața locului, oamenii legii au depistat trupul neînsuflețit al bărbatului cu plagă în regiunea cutiei toracice provocată prin împușcătură.
Mai mult, alături de corpul neînsuflețit al bărbatului a fost depistată o armă de foc.
„În comiterea infracțiunii este suspectat și căutat un bărbat de 44 de ani din raionul Dondușeni, a cărui automobil a fost depistat la fața locului”, spune poliția.
Potrivit informațiilor, la moment sunt întreprinse măsuri speciale de investigații pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și locului aflării suspectului.




