Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

MAEIE despre soldatul moldovean, împușcat de ruși, pe frontul din Ucraina: Exprimăm sincere condoleanțe

13 Mart. 2023, 10:10
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
13 Mart. 2023, 10:10 // Actualitate //  Realitatea.md

„Crimă de război și încălcare flagrantă a dreptului internațional umanitar”. Este reacția Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) la anunțul ucrainenilor care au confimat că soldatul ucis de ruși, pe frontul din Ucraina, este moldovean. Numele acestuia este Alexandr Mațievschii, iar acesta este originar din Chișinău.

„Ca urmare a confirmării de către partea ucraineană a faptului că soldatul ucrainean executat de către soldații ruși este Alexandr Mațievschii, MAEIE condamnă cu vehemență uciderea cetățeanului moldovean, faptă care poate fi calificată drept crimă de război și încălcare flagrantă a dreptului internațional umanitar. Ne exprimăm cele mai sincere condoleanțe familiei și prietenilor lui Alexandr Mațievschii și ne solidarizăm cu poporul ucrainean. Reiterăm poziția fermă a Republicii Moldova prin care condamnăm războiul brutal al Federației Ruse împotriva Ucrainei”, anunță MAEIE.

Amintim că Departamentul regional de forțe al trupei „Nord” a Forțelor Armate ale Ucrainei a dat asigurări că soldatul împușcat, pentru că a rostit „Glorie Ucrainei”, este Alexandr Mațievskii. Acesta a fost un luptător al brigăzii 119 al trupei din regiunea Cernigov și este originar din Republica Moldova. Rudele militarului omorât l-au recunoscut pe acesta din imaginile video.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Glavcom.ua scrie că Mațievskii s-a născut pe 10 mai 1980 la Chișinău, Republica Moldova. În 2008, el s-a mutat cu familia în Ucraina, în orașul Nejin, unde locuiește acum mama lui. Sursa mai scrie că bărbatul nu a avut anterior o experiență în serviciul militar, dar după invazia rusă în Ucraina s-a oferit voluntar în batalionul 163 al brigăzii 119, care apăra regiunea Cernigov. Potrivit aceleiași surse, Mațievskii are un fiu în vârstă de 19 ani.

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!