Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Mai multe locuri bugetare pentru studenții de la universități! Documentul aprobat de cabinetul de miniștri

13 Iul. 2022, 17:01
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
13 Iul. 2022, 17:01 // Actualitate //  Realitatea.md

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi, planurile de admitere în învățământul superior cu finanţare de la bugetul de stat pentru anul de studii 2022-2023. Potrivit documentului, vor fi disponibile 8732 de locuri bugetare în total.

„La studii superioare de licență și studii superioare integrate este planificată admiterea la 26 de domenii generale de studiu a 5307 de persoane, cu 207 de persoane mai mult comparativ cu anul trecut”, anunță Guvernul.

Având în vedere necesitatea stringentă de cadre didactice, dar și a specialiștilor pentru copii cu cerințe educaționale speciale, a crescut numărul de locuri bugetare pentru Științe ale educației și Asistența socială. Totodată, a fost majorat numărul de locuri bugetare pentru consultanți în domeniul digital, dezvoltatori de conținuturi online și designeri multimedia, luând în considerare creșterea cererii pe piața muncii.

„Pentru studiile superioare de Master (Ciclul II), se prevede admiterea a 2864 de persoane, iar la studii de rezidențiat și secundariat clinic se prevede admiterea a 455 de persoane, studiile de rezidențiat fiind obligatorii pentru formarea profesională a medicilor și farmaciștilor.”, ami precizează Guvernul.

Totodată, pentru motivarea studenților străini să continue studiile universitare în Republica Moldova, sunt prevăzute 106 locuri bugetare, dintre care 76 de persoane la studii superioare de licență și 30 la studii superioare de master.

La concursul de Admitere 2022 au dreptul să participe deținătorii diplomelor de bacalaureat, diplomelor de studii profesionale și de studii superioare sau ai unui act echivalent de studii, precum și candidații care dețin acte de studii eliberate la absolvirea învățământului mediu general.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

15 Nov. 2026, 09:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
15 Nov. 2026, 09:00 // Slider //  Ana Panaguța

Cetățenii cu drept de vot din UTA Găgăuzia sunt așteptați astăzi, 15 noiembrie, la urne pentru a-și alege deputații în Adunarea Populară și Guvernatorul (Bașcanul) autonomiei. Cele 67 de secții de votare vor fi deschise între orele 07:00 și 21:00, iar la scrutin sunt așteptați peste 129 de mii de alegători.

Pentru cele 35 de mandate din Adunarea Populară a Găgăuziei candidează 132 de persoane: 42 desemnate de partide politice și 90 independente. Dintre acestea, 22 sunt femei și 110 sunt bărbați. În fiecare dintre cele 35 de circumscripții uninominale va fi ales câte un deputat.

Pentru funcția de Bașcan s-au înscris în cursă opt candidați, dintre care trei sunt susținuți de partide politice, iar cinci sunt independenți. În competiție sunt șapte bărbați și o femeie.

Pentru cele două scrutine au fost tipărite 258.780 de buletine de vot, câte 129.390 pentru fiecare scrutin. Acestea sunt disponibile în trei limbi: română, rusă și găgăuză.

Procesul electoral va fi monitorizat de 149 de observatori naționali, din partea a cinci organizații neguvernamentale, și de 83 de observatori internaționali, reprezentând 14 misiuni diplomatice și două organizații internaționale.

Comisia Electorală Centrală anunță că prezența la vot în toate cele 35 de circumscripții va putea fi urmărită în timp real. Datele despre participarea alegătorilor și desfășurarea scrutinului vor fi publicate pe paginile oficiale ale CEC și ale Consiliului Electoral Central al Găgăuziei.

Informații suplimentare despre organizarea alegerilor pot fi consultate pe site-ul Comisiei Electorale Centrale, cec.md, la rubrica „Alegeri regionale din 15.11.2026”, precum și pe pagina Consiliului Electoral Central al Găgăuziei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!