Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

Mai multe state UE cer restricții mai dure pentru vizele turistice ale rușilor în Schengen

04 Iun. 2026, 23:02
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
04 Iun. 2026, 23:02 // În Lume //  Ana Panaguța

Mai multe state europene au cerut Uniunii Europene înăsprirea regulilor privind acordarea vizelor turistice pentru cetățenii ruși, invocând preocupări de securitate și contextul războiului din Ucraina, aflat deja în al cincilea an, scrie romanialibera.ro.

Presiuni în UE pentru înăsprirea vizelor acordate cetățenilor ruși

Subiectul a fost discutat joi, 4 iunie curent, de miniștrii de interne ai statelor membre Schengen, reuniți la Luxemburg. Dezbaterea a fost determinată de o scrisoare semnată de Polonia, Norvegia, statele baltice și alte nouă țări din spațiul de liberă circulație, document în care se solicită introducerea unor „măsuri restrictive și obligatorii” privind vizele.

În scrisoare, statele semnatare afirmă că este „profund îngrijorător” faptul că tot mai mulți cetățeni ruși continuă să călătorească în scop turistic în Europa, în timp ce în Ucraina au loc atacuri asupra civililor și infrastructurii. Semnatarii susțin că accesul facil în spațiul european poate ridica riscuri de securitate și cer proceduri mai stricte pentru identificarea persoanelor care au participat la conflictul din Ucraina.

La nivelul Uniunii Europene, acordul de facilitare a vizelor cu Rusia a fost deja suspendat, iar anul trecut au fost înăsprite regulile privind vizele cu intrări multiple. În pofida acestor măsuri, datele citate de statele semnatare indică faptul că în 2025 au fost emise peste 470.000 de vize turistice Schengen pentru cetățeni ruși, multe dintre ele cu intrări multiple.

Țări precum Franța, Spania și Italia se numără printre principalele state emitente de vize turistice pentru cetățenii ruși, ceea ce a alimentat criticile din partea statelor care susțin o abordare mai restrictivă.

În cadrul discuțiilor de la Luxemburg, ministrul suedez al migrației a criticat situația, afirmând că nu ar trebui să mai existe „călătorii de weekend la cumpărături” sau vacanțe de lux în Europa în timp ce războiul continuă în Ucraina.

De cealaltă parte, unele state membre și diplomați europeni avertizează că o interdicție generalizată ar putea fi contraproductivă, susținând că accesul la călătorii poate expune cetățenii ruși la perspective diferite față de propaganda internă. De asemenea, voci din opoziția rusă au atras atenția că măsurile prea largi riscă să întărească narativul Kremlinului privind ostilitatea Occidentului față de întreaga populație rusă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 20:57
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
12 Nov. 2026, 20:57 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi, 12 noiembrie, emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securităţii indivizibile în Europa. Consilierul Kremlinului pentru afaceri internaționale, Iuri Ușakov, a declarat că este „evident” că actualul sistem de securitate „nu funcționează”, adăugând că Rusia „speră” că și europenii vor sprijini eforturile pentru o nouă ordine de securitate, transmite antena3.ro.

Jared Kushner şi Steve Witkoff au călătorit joi în Rusia, unde s-au întâlnit la Kremlin cu Vladimir Putin. Discuția a avut loc după reluarea negocierilor Rusia, Ucraina şi SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite. La finalul întâlnirii de la Moscova, emisarii lui Donald Trump au călătorit la Dublin, unde se vor întâlni cu Vladimir Zelenski, care participă la un summit al liderilor europeni.

Iuri Ușakov a dat detalii despre discuția dintre liderul rus și cei doi americani.

„Este evident că actualul sistem european de securitate nu funcţionează. Şi sperăm ca reprezentanţii ţărilor europene să sprijine, la rândul lor, eforturile de a conveni asupra parametrilor unei noi arhitecturi de securitate şi pace, unice şi indivizibile”, a declarat consilierul Kremlinului pentru afaceri internaţionale, Iuri Uşakov, într-o declaraţie de presă după întâlnirea lui Putin cu emisarii americani.

Moscova are idei noi

Uşakov a adăugat că Putin şi-a prezentat deja propunerile în acest sens în anul 2021, când a cerut NATO să se retragă la graniţele din 1997.

În acelaşi timp, a adăugat el, Moscova are acum idei noi, bazate pe „lecţiile” pe care le-a desprins din situaţia actuală, în care Occidentul caută înfrângerea strategică a Rusiei, potrivit lui.

Totodată, consilierul Kremlinului s-a referit la demersurile întreprinse de europeni pentru a se alătura negocierilor privind Ucraina, dar a subliniat că aceştia trebuie să decidă „dacă doresc pacea sau continuarea războiului”. „Până acum, acţiunile lor indică cea de-a doua variantă”, a afirmat el.

Cu toate acestea, Uşakov a calificat negocierile tripartite de la Abu Dhabi drept „constructive” şi „productive” şi a asigurat că ele vor continua.

„Witkoff şi Kushner şi-au expus opiniile cu privire la întâlnirile tripartite care au avut loc la Abu Dhabi în zilele de 10 şi 11 noiembrie. Atât noi, cât şi partea americană suntem de acord că aceste discuţii au avut un caracter constructiv şi productiv”, a reiterat consilierul prezidenţial.

Rusia a acuzat Occidentul în decembrie 2021 că îşi garantează securitatea pe seama altor ţări şi a cerut ca NATO să se retragă din Europa de Est, să renunţe la includerea Ucrainei şi Georgiei în Alianţa Nord-Atlantică şi să iniţieze negocieri pentru crearea unui sistem de securitate indivizibil.

Refuzul Occidentului de a accepta aceste condiţii, pe care le-a calificat drept un ultimatum din partea Rusiei, a fost folosit de Moscova ca pretext pentru declanşarea războiului în Ucraina, notează EFE.

Avertismentul lui Zelenski

Volodimir Zelenski i-a avertizat pe europeni, joi, la Dublin, unde se află și Nicușor Dan, să fie deosebit de atenți la discuțiile care au loc între Moscova și Washington despre o eventuală nouă arhitectură de securitate în Europa.

Preşedintele ucrainean a spus că negocierile nu vizează doar garanții de securitate pentru Ucraina.

„Europa trebuie să fie cu adevărat atentă atunci când americanii şi ruşii abordează acest subiect: nu este vorba doar despre garanţii de securitate pentru Ucraina. În realitate, este mai degrabă vorba despre un fel de nou cadru de securitate între Europa şi Rusia. (…) Aşteptăm mai multe detalii, iar Europa trebuie să fie foarte atentă la aceasta”, a insistat Volodimir Zelenski.

Europenii sunt îngrijoraţi de obiectivele stabilite, între altele, de SUA: să se ajungă la un nou cadru de securitate în Europa.

„Nu este nevoie să reinventăm roata. Europa avea o arhitectură de securitate europeană funcţională, care a fost mai întâi subminată treptat, iar în final a fost distrusă de invazia Rusiei în Ucraina”, a afirmat preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, joi, la Dublin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!