Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat luni, 24 februarie, la deschiderea expoziției de artă „Februarie 2022: Ecouri”, semnată de pictorița Valeria Duca. Expoziția, găzduită de Muzeul Național de Artă a Moldovei, este un omagiu adus curajului poporului ucrainean și solidarității de care cetățenii Republicii Moldova au dat dovadă față de cei care au fugit din calea războiului. Publicul o poate vizita în perioada 25 februarie – 16 martie 2025.
„Ucraina ne oferă în fiecare zi lecții de curaj și reziliență. Noi ne bucurăm de pace datorită ucrainenilor. În primele zile ale războiului, oamenii noștri au fost acolo, la punctele de trecere a frontierei, ca să ajute refugiații. Expoziția Valeriei Duca ne reamintește de acele zile, săptămâni și luni – de umanitate, generozitate, solidaritate – și de faptul că doar împreună putem rezista”, a subliniat șefa statului.
La eveniment au participat și Ambasadorul agreat al Ucrainei, Păun Rohovei, și Reprezentanta Agenției ONU pentru Refugiați în Republica Moldova, Anne-Marie Deutschlander.
Pictorița Valeria Duca a vorbit despre impactul pe care l-a avut experiența trăită în centrele pentru refugiați din Moldova.
„După mulți ani departe de casă, în februarie 2022 m-am întors și am petrecut o lună în centrele de refugiați. Această expoziție este rodul muncii mele din ultimii trei ani. Este despre noi și ne reamintește de reziliența de care poporul nostru a dat dovadă în cele mai dificile momente”, a povestit Valeria.
Organizată de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) și Muzeul Național de Artă al Moldovei, la inițiativa Președinției Republicii Moldova, cu sprijinul Congresului Național al Ucrainenilor din Moldova, Intersos Moldova și Asociației pentru Cultură și Artă Ucraineană „PTASHKA”, expoziția „Februarie 2022: Ecouri” este o invitație la reflecție asupra valorii libertății, păcii și sprijinului reciproc, aducând în prim-plan realitatea războiului prin ochii celor care l-au trăit.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Luni, 24 februarie, la trei ani de la începutul războiului din Ucraina, lideri din 13 țări s-au reunit la Kiev, pentru a-și reafirma sprijinul față de țara atacată de Rusia. Alți 24 de lideri internaționali, printre care Maia Sandu, au participat prin videoconferință.
Războiul, pe care Kremlinul l-a numit tot timpul o „operațiune militară specială de denazificare și demilitarizare” a statului vecin care refuză să i se subordoneze, se întinde pe sute de kilometri de linii de front, a devastat diverse zone din țară, a ucis zeci de mii de oameni și a strămutat alte milioane de persoane.

