Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Maia Sandu, la Platforma de Sprijin de la Paris: Ne pregătim pentru o iarnă deosebit de dificilă

21 Nov. 2022, 17:16
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
21 Nov. 2022, 17:16 // Actualitate //  Realitatea.md

Ne pregătim pentru o iarnă deosebit de dificilă. Cu acest mesaj a venit președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la cea de-a treia reuniune a Platformei de Sprijin pentru Moldova de la Paris. Maia Sandu a declarat că țara noastră are nevoie de suportul partenerilor, pentru a face față crizei energetice fără precedent.

„Împreună cu Ucraina, Moldova este acum conectată la rețeaua electrică europeană și facem progrese în construirea unei noi conexiuni electrice cu România. Ne-am făcut primele rezerve de gaze, am redus semnificativ consumul de energie – doar în octombrie am redus consumul de gaze naturale cu 38% și de energie electrică cu 16%. De asemenea, lucrăm pentru a implementa proiecte de energie regenerabilă și pentru a crește investițiile în eficiența energetică”, a declarat președintele.

Totodată, Maia Sandu a reiterat că Republica Moldova susține Ucraina în această perioadă dificilă și condamnă atacul Federației Ruse.

„Suntem alături de Ucraina și îi suntem recunoscători poporului său pentru curaj și sacrificiu. Comunitatea internațională trebuie să facă totul pentru a sprijini Ucraina. Trebuie să ne asigurăm că ucrainenii pot rezista atacurilor și distrugerilor barbare și au posibilitatea să lupte împotriva unui inamic nemilos și neobosit”, a declarat Maia Sandu.

”Vom adera la UE și vom lucra împreună pentru o Europă mai puternică și în pace”, a conchis Maia Sandu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

13 Nov. 2026, 13:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
13 Nov. 2026, 13:45 // Slider //  Daniela Baranovschi

Piața mondială a petrolului va ajunge, în ultimul trimestru din 2026, într-o situație de ofertă excedentară, o premieră de la începutul războiului din Iran, pe măsură ce exporturile de țiței din Golful Persic își revin, în pofida conflictului în desfășurare, a anunțat vineri Agenția Internațională pentru Energie (AIE), transmite Bloomberg, notează Agerpres.

„Piața petrolului dă semne timide de reechilibrare, oferta globală depășind cererea pentru prima dată de la izbucnirea războiului din Iran”, a precizat agenția care oferă consultanță marilor economii ale lumii în ultimul său raport lunar.

Potrivit AIE, exporturile de petrol din regiunea Golfului au revenit la 74% din nivelurile de dinaintea războiului, datorită unei creșteri semnificative a livrărilor Arabiei Saudite și Irakului, chiar dacă petrolierele continuă să fie vizate de atacuri. De asemenea, stocurile de petrol monitorizate au crescut în octombrie pentru prima dată după luna iunie, a adăugat agenția.

În aceste condiții, AIE și-a îmbunătățit estimările privind oferta mondială de petrol în anul 2026, cu o cantitate semnificativă de 920.000 de barili pe zi. Chiar dacă, la nivel mondial, piața petrolieră se va confrunta în acest an cu un deficit provocat de perturbările producției provocate de război, acest deficit anual ar urma să fie cu 60% mai mic decât cel prognozat de Agenție luna trecută.

Revenirea livrărilor din Orientul Mijlociu, coroborată cu semnalele că președintele Donald Trump s-ar putea abține de la noi acțiuni militare împotriva Iranului, a contribuit la scăderea prețurilor petrolului. Prețurile de referință au scăzut cu aproximativ 18% în această lună, oferind o gură de oxigen consumatorilor și băncilor centrale, prin reducerea presiunii exercitate de costurile ridicate ale combustibililor.

„Exporturile din regiunea Golfului și-au revenit mult mai rapid decât cererea globală de petrol”, a precizat AIE. Livrările din această regiune, excluzând Omanul, au atins luna trecută 18,4 milioane de barili pe zi, în pofida unui val de atacuri asupra petrolierelor, se arată în raportul publicat vineri. Potrivit AIE, Arabia Saudită și-a majorat producția de țiței la 10 milioane de barili pe zi în luna octombrie, în timp ce producția Irakului a atins cel mai ridicat nivel din ultimii șapte ani, respectiv 4,6 milioane de barili pe zi.

Per total, AIE estimează că oferta mondială de petrol va crește în acest an cu 920.000 de barili pe zi, până la 101,6 milioane de barili pe zi. În schimb, cererea mondială de petrol va scădea cu 2,68 milioane barili pe zi, până la 102,3 milioane barili pe zi.

Potrivit estimărilor AIE, surplusul de ofertă din acest trimestru urmează să se accentueze semnificativ anul viitor. Pe de altă parte, deși se preconizează că, anul viitor, consumul își va reveni, acesta va rămâne sub nivelurile din 2025. Creșterea cererii va fi concentrată în zona materiilor prime pentru industria petrochimică, în timp ce „prețurile ridicate, electrificarea și eficiența consumului de combustibil” vor tempera redresarea în cazul carburanților auto.

Agenția Internațională pentru Energie este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Organizația a fost înființată ca răspuns la primul șoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!