Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Maia Sandu: ne dorim soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, iar la moment nu există risc pentru malul drept

27 Apr. 2022, 21:07
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
27 Apr. 2022, 21:07 // Societate //  Realitatea.md

Șefa statului, Maia Sandu, a declarat în contextul unui posibil atac din partea transnsitreană asupra Ucrainei, că nu își dorește un astfel de scenariu și a reieterat faptul că noi ne dorim soluționarea pașnică a conflictului transnistrean și că nu vom schimba această abordare. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

„Ucraina a spus că nu își dorește deschiderea unui nou front pentru că deja este ocupată sau are de apărat foarte multe părți ale țării. Noi evident reieterăm că ne dorim eliminarea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova și totodată ne dorim soluționarea pașnică a conflictului transnistrean. Deci noi suntem și am fost întotdeauna pentru soluții pașnice și nu schimbăm această abordare.” – a menționat oficialul.

Președinta Republicii Moldova a dat asigurări că la moment nu există un risc iminent pentru escaladarea situației în regiune.

„Am văzut mai multe declarații și de o parte și de alta. Repet, din analizele noastre nu există un risc iminent, cel puțin pentru cetățenii de pe malul drept. Aici putem să afirmăm cu mai multă certitudine că instituțiile noastre au acces aici și pot asigura ordinea publică și siguranța cetățenilor. Sper foarte mult că nici pe malul stâng nu vor exista aceste tentative care să pună în pericol viața cetățenilor noștri.” – a subliniat Maia Sandu.

Ce va face Republica Moldova în cazul în care va fi amenințată, șefa statului spune că sunt prevăzute niște planuri și pentru astfel de situații, însă a reieterat faptul cu mare certitudine că la moment nu există riscuri pentru cetățenii noștri.

„Noi evident încercăm să descurajăm astfel de acțiuni care ar provoca insecuritate pentru cetățenii noștri, noi suntem în legătură permanentă cu partenerii noștri internaționali. Toată lumea este îngrijorată. Evident, că nu putem să controlăm toate scenariile, pentru că sunt lucruri care se pot întâmpla în pofida măsurilor pe care le întreprindem noi. Avem și niște planuri pentru astfel de situații, dar repet, la moment nu există riscuri iminente pentru cetățenii RM, cu certitudine mare spun aceasta, în special pentru malul drept.” – a asigurat președintele Republicii Moldova.

Reamintim, că în ultimele zile situația din regiunea transnistreană a devenit tensionată în urma a trei atacuri efectuate de persoane necunoscute, care din fericire s-au soldat fără victime. Această situație a trezit mari îngrijorări la Kiev dar și la Tiraspol și Chișinău. Potrivit autorităților ucrainene, atacurile ar fi fost provocate de Rusia pentru a atrage Transnistria în conflict împotriva Ucrainei. De partea cealaltă Rusia neagă acuzațiile și dă vina pe armata ucraineană pentru atacurile date.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!