Fostul secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu, a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia celor 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova.

„Astăzi, la 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, gândurile mele se îndreaptă cu drag către frații noştri de peste Prut, alături de care România a fost și va rămâne în cele mai importante momente”, a scris oficialul român.
Dupu a subliniat legătura dintre cele două state:
„Între România și Republica Moldova există o legătură aparte, firească și profundă, construită din aceeași limbă, aceeași istorie și, mai presus de toate, din apropierea dintre oamenii noștri. Să păstrăm această legătură vie și să mergem împreună înainte, cu încredere și cu bucuria de a ști că, indiferent de vremuri, peste Prut ne vom avea întotdeauna unii pe ceilalți. Idealurile naționale se realizează întotdeauna când toată națiunea se unește, indiferent de care parte a Prutului trăim”, a mai transmis Dupu.
Depuneri de flori, paradă și concert: Programul oficial al evenimentelor din 27 august