Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Maia Sandu s-a întâlnit cu delegația Comisiilor pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia

30 Mart. 2026, 18:01
 // Categoria: Politica // Autor:  Cătălina Boico
30 Mart. 2026, 18:01 // Politica //  Cătălina Boico

Președinta Maia Sandu a primit astăzi, 30 martie, la Președinție, delegația comună a Comisiilor pentru afaceri europene din Estonia, Letonia, Lituania, Suedia, Finlanda și Polonia, aflată într-o vizită de lucru la Chișinău. Discuțiile au vizat prioritățile și evoluțiile ce țin de integrarea europeană a Republicii Moldova, precum și situația de securitate din regiune.

Un subiect important al întrevederii a fost necesitatea menținerea sprijinului pentru Ucraina pe agenda internațională. De asemenea, membrii delegației și-au exprimat aprecierea pentru reziliența țării noastre în fața ingerințelor străine în procesele democratice.

Totodată, a fost reconfirmată susținerea fermă pentru parcursul european al Republicii Moldova, fiind trecute în revistă progresele înregistrate până în prezent.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cele două părți au subliniat importanța continuării și consolidării eforturilor în sfera justiției, precum și în domeniul securității, inclusiv prin intensificarea acțiunilor de combatere a manipulării informației. Șefa statului a reiterat angajamentul ca reformele în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană să avanseze într-un ritm accelerat, astfel încât să livreze rezultate concrete și să răspundă pe deplin așteptărilor cetățenilor.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 12:57
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 12:57 // Societate //  Daniela Baranovschi

Aproximativ 5.000 de locuitori din nouă sate ale raionului Florești vor putea beneficia de ajutor mai rapid în cazul incendiilor și altor situații de urgență. Un nou Post de salvatori și pompieri voluntari a fost inaugurat în comuna Izvoare, unde vor activa 12 pompieri voluntari pregătiți să intervină în caz de nevoie.

Postul va deservi localitățile Izvoare, Scăieni, Bezeni, Căinarii Vechi, Frumușica, Trifănești, Alexandrovca, Iliciovca și Maiscoe. Cei 12 voluntari au absolvit cursurile de pregătire organizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu sprijinul Solidarity Fund PL în Moldova.

Noua unitate este menită să reducă timpul necesar pentru intervenția echipelor de salvatori și pompieri în această zonă, astfel încât oamenii să primească ajutor într-un timp cât mai scurt atunci când viața sau bunurile lor sunt în pericol.

Deschiderea postului a fost finanțată de Uniunea Europeană și realizată de Solidarity Fund PL în Moldova, cu sprijinul autorităților locale, prin proiectul „EU4 Moldova Resilience – Secure State, Resilient Communities”.

Acesta este al 89-lea post din rețeaua națională de salvatori și pompieri și al 30-lea în care activează voluntari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!