Curs valutar
  • EUR
    19.9459
    0.0461%
  • USD
    17.1851
    -0.217%
  • RUB
    0.2023
    -0.1483%
  • RON
    3.8018
    -0.0053%
  • UAH
    0.3844
    -0.026%

Toate știrile

20 august 2026

Maib își reinventează stilul de activitate demarând un proces de Transformare Agile în bancă

13 Dec. 2021, 10:30
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
13 Dec. 2021, 10:30 // Economie //  Realitatea.md

Ca parte a strategiei actualizate, maib s-a angajat într-o Transformare Agile, un proiect care-și propune schimbarea organizațională și culturală pe termen lung, care să contribuie la îmbunătățirea semnificativă a activității operaționale. Modelul operațional agil se bazează pe o structură organizațională pe orizontală, în opoziție cu cea tradițională ierarhică. Transformarea organizațională va genera crearea unei noi structuri și de noi procese, în jurul cărora echipe mici, agile își vor putea atinge propriile obiective, în corespundere cu strategia băncii. Conform noii culturi, centrul de comandă pentru luarea deciziilor și responsabilitatea pentru rezultatul final va aparține echipelor care vor lucra aproape de clienți. Creșterea vitezei de realizare a schimbării printr-un model operațional simplificat, a capacității de adaptare și de a răspunde mai bine necesităților clienților, creșterea productivității, a gradului de implicare a angajaților, transformarea în angajator de primă alegere și, nu în cele din urmă, creșterea capacității de a oferi acționarilor dividende mai mari – sunt doar câteva dintre rezultatele scontate ca urmare a implementării transformării.

Diverse studii susțin că peste 60% dintre organizații se pregătesc să devină sau sunt deja Agile, băncile având al doilea cel mai mare ritm de transformare. Multe bănci de top din regiune și din Europa au implementat cu succes Transformarea Agile. Companiile care au implementat corect noul model operațional se bucură în prezent de un nivel mult mai înalt de centricitate pe client, de o îmbunătățire a performanței operaționale, de o viteză mai mare a managementului schimbării, în timp devenind inovatori de top, înregistrând o creștere înaltă a gradului de implicare a angajaților și sporindu-și eficiența.

Conform planului proiectului, Transformarea Agile a maib urmează să fie implementată în mai multe etape, inițial cuprinzând principalele linii de business, iar ulterior – fiind extinsă către celelalte arii ale băncii, pentru a asigura transformarea integrală Agile. Implementarea pe etape oferă oportunitatea de a testa, a învăța rapid și de a asigura succesul general al transformării. Maib se va centra prioritar pe implementarea Agile în domeniile Retail, IMM și IT, care sunt esențiale într-o piață în dezvoltare rapidă. În procesul implementării Agile, maib este asistată de una dintre companiile de top de consultanță, iar primele echipe vor lucra deja Agile până în trimestru II, 2022. Maibeste prima bancă din Moldova care a inițiat procesul de transformare Agile.

Giorgi Shagidze, CEO maib, a declarat:

„Transformarea Agile este un proiect ambițios, unic pentru o organizație de amploarea și complexitatea maib. Necesitatea unei transformări Agile este argumentată de conjunctura industriei în schimbare, în care centrarea pe client și digitalizarea sunt cheia pentru a menține poziția de lider pe piață și pentru a obține valoare adăugată. Proiectul va avea ca rezultat schimbarea fundamentală a manierei de lucru și va genera o schimbare culturală simțitoare, contribuind la formarea unui model de gândire necesar pentru a atinge viteza și flexibilitatea dorite pentru realizarea obiectivelor. Suntem cu toții extrem de încântați de transformare și pregătiți să facem schimbarea care va oferi avantaje mulți ani înainte”.

Despre maib

Maib este cea mai mare bancă din Moldova, deținând 31,1% din activele sectorului bancar și având o cotă de 34,3% din credite, conform situației din 30 septembrie 2021. Peste un sfert din creditele ipotecare acordate în Republica Moldova sunt oferite de maib. Banca deservește peste 35% din populația țării și este unul dintre cei mai mari angajatori din republică. Maib este recunoscută pe larg pentru calitatea deservirii și produsele inovative, fiind declarată „Cea mai bună bancă în Moldova” de publicația The Banker. Din 2018, cel mai mare acţionar al băncii este un consorţiu care include Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Invalda INVL, un grup de gestionare a activelor în ţările baltice şi Horizon Capital, un fond de investiţii privat axat pe pieţele emergente din Europa.

Realitatea Live

19 Aug. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
19 Aug. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat miercuri, 19 august, că intenționează să se întâlnească cu liderul nord-coreean Kim Jong Un în cursul acestui an și a afirmat că această țară asiatică deține 57 de arme nucleare „foarte puternice”, informează hotnews.ro.

Declarațiile au venit după ce Trump a ordonat oficialilor de la Pentagon să întrerupă exercițiile militare comune cu Coreea de Sud, afirmând că acestea transmiteau Phenianului un mesaj „total inadecvat și ostil” față de o țară care s-a arătat „neamenințătoare și respectuoasă”.

Când a fost întrebat, miercuri, dacă se așteaptă să se întâlnească cu Kim în cursul acestui an, Trump a răspuns: „Da, o voi face”.

Trump a declarat luni că a primit un răspuns de la Kim în urma încercărilor lui de a relua dialogul. The Wall Street Journal a relatat că liderul de la Casa Albă i-a îndemnat pe consilieri să organizeze o întâlnire față în față cu Kim încă din această toamnă.

Misiunea Coreei de Nord la Națiunile Unite din New York nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii cu privire la ultimele declarații ale lui Trump, dar acestea au venit imediat după ce sora influentă a lui Kim, Kim Yo Jong, a afirmat că nu are cunoștință de vreo comunicare recentă între liderii celor două țări.

Kim Yo Jong a mai spus că, deși relația dintre liderii Statelor Unite și Coreei de Nord era „cu adevărat excelentă”, Washingtonul continua să desfășoare exerciții militare alături de Seul și amenința securitatea națională a Phenianului.

Trump a organizat o serie fără precedent de summituri cu Kim în 2018 și 2019, dar eforturile diplomatice au eșuat din cauza cererilor SUA ca Phenianul să renunțe la armele sale nucleare. De atunci, Trump s-a referit în repetate rânduri la Coreea de Nord ca la o „putere nucleară”, deși administrația lui a continuat să solicite denuclearizarea țării și nu o recunoaște oficial ca stat posesor de arme nucleare.

Trump a încercat să relanseze eforturile diplomatice în al doilea mandat al său.

„Îl cunosc foarte bine pe Kim Jong Un, iar el va fi în regulă atâta timp cât noi avem un președinte inteligent”, le-a spus președintele american reporterilor miercuri, în timpul unei vizite la un heliport pe care îl construiește pe istoricul South Lawn al Casei Albe.

„Faptul că mă înțeleg bine cu el – ăsta e un lucru bun, nu unul rău. El are 57 de arme nucleare foarte puternice”, a spus Trump. „Asta nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Dacă aș fi fost președinte, nu aș fi permis-o. Dar el (Kim, n.r.) le are”, a adăugat președintele SUA.

Faptul că Trump a menționat un număr specific de arme nucleare deținute de Coreea de Nord este unul extrem de neobișnuit, notează Reuters.

Guvernul SUA nu publică oficial o estimare a arsenalului nuclear al Coreei de Nord, deși un raport din 2025 al Serviciului de Cercetare al Congresului a menționat că experții din sectorul neguvernamental estimează că Phenianul a produs suficient material fisionabil pentru până la 90 de focoase nucleare, dar ar fi asamblat aproximativ 50.

În iunie, Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm a estimat că Coreea de Nord „a asamblat, probabil, în jur de 60 de focoase și deține suficient material fisionabil pentru a produce cel puțin încă 30”.

În timpul primului mandat al lui Trump, Kim l-a numit pe acesta „un bătrân senil și deraiat mintal din SUA” și a amenințat că are la dispoziție un „buton nuclear” pe biroul său.

Însă cei doi lideri au transformat acea tensiune în întâlniri față în față, inclusiv un scurt schimb de replici în zona demilitarizată dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, vizită în cadrul căruia Trump a devenit primul președinte american în exercițiu care a pășit pe teritoriul Coreei de Nord.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!