Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

„Malurile Prutului se vor uni”. Circa 100 de primari din România urmează să se înfrățească cu cei din Moldova

25 Aug. 2021, 11:28
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
25 Aug. 2021, 11:28 // Politica //  Realitatea.md

Circa 100 de primari din România, membri ai Partidului Național Liberal (PNL) ar urma să se înfrățească cu alți 100 de primari din Republica Moldova ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Anunțul a fost făcut astăzi de către deputatul PAS, Petru Frunze.

Deputatul afirmă că, înfrățirea dintre Primăriile celor două state va aduce un beneficiu cetățenilor și locuitorilor acestor localități, întrucât primarii vor putea accesa fonduri europene pe care să le utilizeze în procesul de modernizare a satelor.

„În curând vor fi semnate acordurile de înfrățire în care vor fi prevăzute activități comune privind preluarea experienței la accesarea fondurilor europene destinate dezvoltării comunităților locale. Totodată, Primăriile vor colabora pe plan cultural, educațional și investițional. Avem speranța că după semnarea acordurilor de înfrățire vom realiza sute de proiecte in interesul cetățenilor. Pentru a apropia cetățenii Republicii Moldova de un nivel de trai european este necesar să realizăm un planul de acțiuni pe care comunitățile locale din România îl implementează cu succes de mai mulți ani”, scrie deputatul PAS.

Amintim că, la 100 de ani de la Marea Unire, sărbătorită în 2018, mai mulți primari din România s-au înfrățit simbolic cu edilii din Republica Moldova, fapt ce le-a oferit posibilitatea să conlucreze și să implementeze proiecte în localitățile lor.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 15:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
02 Nov. 2026, 15:20 // Slider //  Valentina Buza

Regele Charles a rămas fără umbrelă în timpul unei ploi torențiale care a început brusc chiar când se desfășura o ceremonie militară în Antigua. Regele Camilla a primit rapid o umbrelă, dar el nu, moment în care a mimat că ține una și a făcut o glumă.

Când a început brusc aversa, la evenimentul organizat cu ocazia împlinirii a 45 de ani de la independența statului Antigua, regele a ridicat mâinile și a întrebat: „Unde e umbrela?”.

Regele și regina stăteau pe un podium pe stadionul de crichet Sir Vivian Richards, în timp ce se intonau imnurile naționale, când a început ploaia. Regina Camilla a primit rapid umbrela ei transparentă, în formă de cupolă, și s-a grăbit spre tribuna rezervată familiei regale. Ulterior, a luat și ea întâmplarea în glumă, făcând haz de felul în care îi arăta părul după ploaie.

Regele a părut să mimeze că ține o umbrelă și i-a întrebat de mai multe ori pe membrii suitei sale: „Unde e umbrela?”. Într-un final, aghiotantul său, maiorul Ben Rigby, a găsit una și i-a întins-o.

Regele a străbătut apoi stadionul de la un capăt la altul, trecând în revistă trupele aliniate, sub o ploaie puternică și continuă. După aceea, a stat în picioare în timp ce sute de tineri în uniforme de cadeți, cercetași și asistente medicale au defilat prin fața sa, salutându-l.

Ulterior s-a explicat că umbrela a ajuns cu întârziere la rege pentru că, potrivit obiceiului din Antigua, toată lumea trebuie să stea nemișcată și în tăcere în timpul imnului național.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Când regele s-a întors pe gazon după ce a trecut în revistă trupele, mulțimea l-a aclamat, iar el a răspuns cu un salut cu mâna.

Ploaia s-a oprit la fel de repede cum a început. A durat în jur de cinci minute, iar festivitățile au putut continua. Mai târziu, regele i-a spus premierului din Antigua: „Cred că e pe cale să crească năsturel pe costumul meu”.

După ceremonia de închidere a paradei, regele și regina s-au întâlnit cu patru legende ale crichetului din Indiile de Vest, respectiv Sir Viv Richards, Sir Richie Richardson, Sir Andy Roberts și Sir Curtly Ambrose.

Chiar înainte de întâlnire, într-o sală în care se afla portretul lui Richards, regina s-a întors spre un jurnalist și a râs, arătând spre rochia udă și părul ciufulit. „Am renunțat”, a spus ea râzând și ridicând din umeri.

Regele a avut apoi întrevederi cu premierul statului Antigua, Gaston Browne, și cu guvernatorul general, Sir Rodney Williams.