Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Marea Neagră – „o mare NATO”? Reacția imediată a tizului Peskov după declarațiile făcute la București de Dmitri Kuleba

13 Apr. 2023, 17:30
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
13 Apr. 2023, 17:30 // În Lume //  Elena Putregai

Kremlinul a declarat joi, 13 aprilie curent, că Marea Neagră nu va fi niciodată o „mare NATO”, după ce șeful diplomației ucrainene, Dmitro Kuleba, a îndemnat în cadrul unui eveniment organizat la București ca alianța să joace un rol mai important în ceea ce privește securitatea în regiune. „Niciodată”, a subliniat după-amiază Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Vladimir Putin.

În afară de Rusia și Ucraina, trei state NATO au ieșire la Marea Neagră: România, Bulgaria și Turcia.

Dmitri Peskov a făcut comentariul în contextul în care a fost întrebat de jurnaliștii de la Moscova cu privire la afirmațiile făcute mai devreme în cursul zilei la București de către Dmitro Kuleba, aflat la Conferinţa privind securitatea regiunii Mării Negre.

Pe lângă declarațiile sale privind necesitatea unei prezențe sporite a NATO în regiune, ministrul de Externe al Ucrainei a avertizat că în timp ce Occidentul nu a avut nicio strategie consistentă legată de Marea Neagră, Rusia a avut mereu una – agresivă, revanşardă.

Dmitro Kuleba a mai afirmat că „mulţi dintre noi am crezut că secolul XXI va fi unul al păcii, dezvoltării şi cooperării”, dar că „din nefericire, Rusia a mers în direcţia opusă, în secolul al XIX-lea, al competiţiilor coloniale”.

Vorbind despre ocupația ilegală a Rusiei din Crimeea, el a declarat că „de fiecare când auzim că oricine, de oriunde din lume, spune că Crimeea este oarecum specială şi nu ar trebui să revină din nou Ucrainei, trebuie să spunem că Ucraina respinge categoric acest lucru”.

Președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a declarat în mod repetat după eșecul negocierilor de pace cu Rusia din primăvara anului trecut că Ucraina nu va accepta decât eliberarea tuturor teritoriilor sale ocupate de Moscova, el transmițând cel mai recent un mesaj în acest sens săptămâna trecută. Ea a amintit că autorităţile ucrainene au tras un semnal de alarmă „în 2014, când Crimeea a devenit bază militară a Rusiei şi când Marea Neagră şi Marea Azov au devenit practic lacuri ale Federaţiei Ruse, când Rusia a început să blocheze vasele comerciale care veneau din porturile ucrainene din 2017”.

FOTO, VIDEO Ministrul ucrainean al Apărării la București: Vom face ca Marea Neagră să devină un loc al păcii

Realitatea Live

13 Nov. 2026, 14:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
13 Nov. 2026, 14:55 // Slider //  Realitatea.md

Reforma sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar va fi examinată de Parlament în prima lectură, în ședința plenară din 16 noiembrie. Proiectul prevede majorarea salariilor pentru peste 172.000 de angajați din sectorul bugetar, cu o creștere medie de  15,7%, începând cu 1 ianuarie 2027.

Potrivit estimărilor Ministerului Finanțelor, pentru implementarea reformei vor fi necesare aproximativ 3,2 miliarde de lei, bani care urmează să fie prevăzuți în bugetul pentru anul viitor. Inițiativa urmărește reducerea inechităților salariale dintre angajații care ocupă funcții cu un nivel similar de complexitate, precum și crearea unui sistem mai transparent și sustenabil financiar. Un alt obiectiv este introducerea unor mecanisme clare de stimulare a performanței.

În cadrul proiectului noii legi a salarizării, leafa președintei Maia Sandu ar urma să crească de la 22.300 de lei la 55.000 de lei lunar, iar cea a deputaților de la 20.800 de lei la 45.900 de lei lunar.

Totodată, autoritățile propun reducerea diferenței dintre cele mai mici și cele mai mari salarii din sistemul bugetar. Raportul dintre acestea ar urma să ajungă la 1:10,5, comparativ cu situațiile actuale în care diferența poate atinge 1:26.

Deputații vor examina și Raportul Agenției Proprietății Publice privind administrarea și deetatizarea proprietății publice de stat în 2025, precum și Raportul Comisiei de anchetă instituită după scandalul salariile de la Moldatsa.

Pe agenda ședinței mai figurează modificarea criteriilor de atribuire a contractelor de achiziții publice pentru manualele școlare, prin reducerea ponderii minime a criteriului de preț, dar și proiectul de aderare a Republicii Moldova la Statutul Institutului Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA).

Ședința plenară a Parlamentului este programată pentru luni, 16 noiembrie, începând cu ora 10:00.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!