Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Maria Iliuţ şi „Crenguţă de Iederă”, spectacol de Sf. Vasile la Castel Mimi. Sărbătoarea tradiţiilor uneşte generaţii

05 Ian. 2024, 09:15
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
05 Ian. 2024, 09:15 // Life //  Realitatea.md

Pe 13 ianuarie, în Ajunul Sfântului Vasile, tradiţiile de iarnă străvechi îşi dau întâlnire la Castel Mimi. Organizatorii au pregătit pentru toţi oaspeţii o atmosferă ca pe vremuri, în care cetele de urători umblau din casă în casă şi urau gospodarii de sănătate și belșug.

Ansamblul „Crenguţă de Iedră” condus de cântăreaţa de muzică populară Maria Iliuţ, va interpreta colinde şi urături, va impresiona cu un spectacol de iarnă, cu prezenţa personajelor tematice – ursul şi capra. Aceste datini vor încânta copiii şi le vor răscoli amintiri adulţilor, care obişnuiau să umble cu uratul în copilărie.

Castel Mimi deschide larg porţile şi aşteaptă familiile, pentru a trăi povestea sărbătorilor de iarnă alături de cei dragi. Toți oaspeții vor fi întâlniți cu o plăcintă fierbinte de bun venit, iar pe copii îi aşteaptă câte o acadea la intrare.

Pentru că sunt promotorii datinilor străvechi, cei de la Castel Mimi au invitat meşteri populari la un târg cu vânzare, în care fiecare vizitator va putea procura din obiectele atent confecționate manual, de localnicii pasionați de artă. Fiecare piesă hand-made ascunde în spatele său o istorie unică, pe care o puteţi afla direct de la meşterii populari.

Bucătarii iscusiţi de la Castel Mimi vor pregăti bucate tradiţionale, pe care să le savuraţi la Open Air Kitchen. Nu vor lipsi plăcintele moldoveneşti, carnea coaptă la grătar şi desigur vinul fiert, cu aromă de portocală şi scorţişoară, servit gratuit şi nelimitat maturilor.

Pentru toţi vizitatorii care vor să afle istoria vinăriei, la ore stabilite se vor organiza express-tururi în beciurile vechi, construite acum 130 de ani de către Constantin Mimi, ultimul guvernator al Basarabiei şi întemeietorul Castel Mimi.

Se vor aprinde rugurile şi toți cei prezenți se vor prinde în hore, aşa ca pe vremuri, când la sărbătorile de iarnă se făcea joc, la care participa tot satul. Copiii vor fi bucuroşi să coacă la foc marshmallow, desertul atât de îndrăgit de cei mici.

Cântecele tradiţionale, personajele de poveste şi miile de luminiţe aprinse vă vor face să simţiţi magia sărbătorilor de iarnă, alături de familie şi cei dragi.

„Sărbătoarea tradiţiilor” uneşte generaţiile, la Caste Mimi.

Pentru detalii despre program şi preţuri accesaţi: https://iticket.md/event/sarbatoarea-traditiilor-la-castel-mimi

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
06 Nov. 2026, 12:27 // Slider //  Victoria Laur

Marco Rubio ia în considerare demisia, după înfrângerea republicanilor la alegeri. Conform Bloomberg, cu referire la surse, discuții de acest gen au avut avut loc cu oficiali de la Casa Albă.

Rubio ar fi anunțat despre decizia sa, dar i s-ar fi cerut să rămână. Decizia finală nu a fost luată încă, potrivit unor interlocutori familiarizați cu situația..

Pe de altă parte, Rubio a spus într-un interviu acordat The New York Times că a planificat întotdeauna să servească administrația Trump până la sfârșitul mandatului și nu înțelege de unde ar proveni zvonurile. Casa Albă, la fel, a infirmat aceste informații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În ultimul deceniu, Rubio a evoluat de la rivalul lui Trump la unul dintre cei mai de încredere susținători ai săi. Demisia anticipată l-ar putea ajuta să se distanțeze de războiul din Iran și să se pregătească de eventuala participare la alegerile prezidențiale, scrie Meduza. Oficialul ar putea prefera să nu concureze cu Vance pentru nominalizarea din 2028, ci să se concentreze pe scrutinul din 2032.

Dacă Rubio demisionează înainte de ianuarie, Trump va putea nominaliza un înlocuitor înainte ca democrații să preia controlul asupra Congresului. Potrivit The Washington Sun, succesorul lui Rubio ca secretar de stat ar putea fi Sergio Gore, un ambasador american în India, născut în Uniunea Sovietică, care a vizitat Rusia înainte de a se alătura administrației Trump.