Curs valutar
  • EUR
    20.1111
    0.1482%
  • USD
    17.4258
    0.583%
  • RUB
    0.2071
    0.8691%
  • RON
    3.8256
    0.1281%
  • UAH
    0.3904
    0.3586%

Toate știrile

15 septembrie 2026

Marina Tauber o acuză pe Maia Sandu că ar face campanie pentru PAS cu un proiect furat de la Partidul „ȘOR”

17 Iun. 2021, 16:49
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
17 Iun. 2021, 16:49 // Alegeri //  Realitatea.md

Proiectul de lege elaborat de președintele Maia Sandu, care prevede acordarea mai multor facilități fiscale moldovenilor din diasporă este aproape identic cu un proiect propus în aprilie 2020 de Partidul „ȘOR”, pe care atunci Partidul Acțiune și Solidaritate l-a numit populist și a refuzat să-l voteze. Acuzațiile au fost făcute de vicepreședintele formațiunii, deputatul Marina Tauber, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit lui Tauber, intenția președintelui Maia Sandu este o acțiune eminamente electorală, iar șeful statului face în mod direct campanie în favoarea PAS, încercând astfel să influențeze votul din diasporă.

Tauber a spus că proiectul a fost înregistrat încă în aprilie 2020 și prevedea un șir de facilități pentru cetățenii din diasporă, inclusiv ceea ce propune președintele Maia Sandu în inițiativa sa. Mai exact, documentul prevedea scutirea de taxe vamale pentru bunurile personale ale cetățenilor noștri, care revin de peste hotare, inclusiv mașini, indiferent de cantitatea lor. Mai mult, proiectul propus de formațiunea lui Ilan Șor reprezintă o extindere la nivel național a unui program care se desfășoară de câțiva ani la Orhei, datorită căruia, sute de persoane au revenit definitiv acasă și s-au reintegrat în viața social-economică a țării. Cu toate acestea, inițiativa Partidului „ȘOR” nu a fost susținută de deputați.

„Ne bucurăm că, după mai bine de jumătate de an de când este președinte, Maia Sandu vine, în sfârșit, cu o inițiativă legislativă. Totuși, suntem cumva surprinși de faptul că președintele vine cu un astfel de proiect de lege, în condițiile în care o inițiativă similară, înregistrată de fracțiunea Partidului „ȘOR”, stă și se prăfuiește în Parlament de mai bine de un an de zile. Proiectul este unul absolut funcțional, care și-a demonstrat eficacitatea, doar că, mai bine de un an de zile, nu am găsit susținere în Parlament, deoarece ceilalți deputați, inclusiv colegii Maiei Sandu din PAS au refuzat să-l voteze, invocând atunci că ar fi unul populist. Vedem însă că acum, în plină campanie electorală, în condițiile în care Parlamentul este dizolvat, prin urmare, nu are cine să voteze o astfel de lege, Maia Sandu s-a răzgândit și promovează această idee”, a accentuat deputatul Marina Tauber.

De asemenea, vicepreședintele Partidului „ȘOR” se întreabă de ce cei doi deputați ai PAS, care au fost votați în circumscripțiile pentru diaspora din Occident, nu au venit până acum cu inițiative pentru diasporă.

„Ce-a făcut Dumitru Alaiba în afară de faptul că a ros pantalonii în Parlament? Acum vedem cu ce s-a ocupat. Se pare că e un vizitator fidel al site-ului partidului „ȘOR”, de unde se inspiră întruna. Mâine ce-o să mai spuneți, că PAS a majorat de patru ori bugetul la Orhei sau că vreți să implementați proiectul capitalului matern sau proiectul „Casa mea e Moldova”, destinat celor se întorc de peste hotare în Moldova?”, a mai declarat Marina Tauber.

Cu toate acestea, spune Tauber, deputații Partidului „ȘOR” vor susține proiectul, în cazul în care va fi propus spre votare.

„Apare întrebarea cât de sinceră este președintele Maia Sandu, în condițiile în care, a avut timp mai mult decât suficient să susțină și să adopte o asemenea măsură? Ce a făcut ea pentru diaspora din 2019 până în prezent, mai ales că a fost între timp la guvernare și a deținut funcția de prim-ministru, iar de mai bine de jumătate de an este președinte, care are dreptul la inițiativă legislativă? De ce nu a susținut ea și colegii ei din Parlament inițiativa Partidului „ȘOR”, care prevede același lucru și care, dacă ar fi fost votată acum un an, deja ar fi permis multor cetățeni de-ai noștri să revină acasă, lângă familiile lor, și să-și construiască un viitor aici?”, s-a întrebat Marina Tauber.

Realitatea Live

Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
14 Sept. 2026, 22:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Sept. 2026, 22:42 // Slider //  Ana Panaguța

Parlamentul European a anunţat luni, 14 septembrie, că îşi va deschide un birou la Ottawa ce va avea rolul de a consolida relaţiile parlamentare între Uniunea Europeană şi Canada, potrivit unui comunicat de presă al legislativului european, scrie Digi24.

Decizia a fost luată de Biroul Parlamentului European (compus din preşedintele Parlamentului European, cei 14 vicepreşedinţi şi cei cinci chestori) şi survine cu trei zile înaintea discursului pe care premierul canadian Mark Carney îl va rosti în plenul Parlamentului European, la Strasbourg, pe 17 septembrie. Ea evidenţiază angajamentul PE faţă de adâncirea dialogului politic şi a cooperării cu Canada.

Biroul de la Ottawa va întări prezenţa PE în Canada, va spori popularizarea în rândul publicului canadian a activităţii Parlamentului European şi va facilita schimburile parlamentare. De asemenea, el va servi ca platformă importantă pentru angajamentul parlamentar în chestiuni de importanţă strategică în creştere atât pentru UE, cât şi pentru Canada, notează Agerpres.

„Într-o perioadă când lumea devine mai impredictibilă, parteneri în deplin acord trebuie să lucreze împreună mai îndeaproape. Europa şi Canada împărtăşesc valori, interese şi un angajament faţă de aceeaşi ordine internaţională bazată pe reguli. Prezenţa noastră în Ottawa va transforma acest parteneriat într-o cooperare parlamentară chiar mai strânsă – de la securitatea transatlantică şi comerţ la Arctica şi toate provocările pe care le întâmpinăm împreună”, a declarat preşedinta PE, Roberta Metsola.

În prezent, Parlamentul European are nouă birouri în exteriorul Uniunii Europene: la Addis Abeba pentru relaţiile cu Uniunea Africană, la Chişinău pentru relaţiile cu întreaga regiune a Parteneriatului Estic, la Jakarta pentru relaţiile cu ASEAN, la Londra pentru relaţiile cu Regatul Unit, la New York pentru relaţiile cu ONU, în Panama pentru relaţiile cu America Latină şi Caraibe, la Tirana pentru Balcanii de Vest, la Washington pentru relaţiile cu SUA şi la Kiev, unde PE a deschis o reprezentanţă oficială, consolidând prezenţa şi sprijinul său în teren.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!