Marți, la ora 10:00, urmează o nouă ședință cu agricultorii. Se vor întruni membrii Comisiei pentru problemele producătorilor de cereale și oleaginoase.
Reprezentanții fermierilor au cinci revindecări, pe care vor să le înainteze autorităților. Aceștia vor cere Guvernului să transmită Uniunii Europene o scrisoare, prin care să solicite sprijin pentru producătorii agricoli moldoveni.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
O altă solicitare se referă la identificarea unor surse pentru alocarea compensațiilor agricultorilor pentru fiecare hectar de porumb și floare soarelui, cultivate în 2023, anunță fermierii, care susțin că au și propuneri la subiect.
De asemenea, agricultorii planifică să ceară rambursarea necondiționată a TVA pentru fermierii mici, elaborarea unui mecanism de creditare garantată în volume mai mari și în condițiile mai avantajoase pentru agricultorii mici și mijlocii, dar și clarificarea situației privind distribuirea motorinei donate de România.

