La doar șase ani, Margareta Spânu-Cemârtan a fost urcată într-un vagon pentru vite și deportată în Siberia, împreună cu familia sa, în timpul celui mai mare val al deportărilor staliniste din Basarabia. Astăzi, la 77 de ani de la tragedia din iulie 1949, femeia își amintește calvarul prin care a trecut și spune că nimic nu poate reda suferința trăită de zecile de mii de oameni smulși din propriile case.
În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, familia sa locuia la marginea satului Mihăilenii Vechi, din fostul județ Bălți. Credeau că vor fi ocoliți, însă soldații sovietici au ajuns și la ei.
„Noi trăiam la marginea satului. Se auzeau câinii, strigăte și bocete. Stăteam liniștiți, că știam că la noi nu poate să vină, că nu aveam niciun motiv, dar au ajuns și la noi. Ne-au luat și ne-au dus la gara din Bălți. Am stat toată ziua fără mâncare și fără apă. Seara ne-au încărcat pe toți în vagoane”, povestește femeia.
Drumul spre Siberia a durat aproape trei săptămâni. În fiecare vagon erau înghesuite nu mai puțin de 80 de persoane.
„Lângă mine, pe poliță, a decedat o femeie. Patru zile a rămas acolo, până când doi soldați au luat-o de mâini și de picioare și au aruncat-o într-un șanț, lângă calea ferată. Din toate vagoanele cobora câte un mort”, își amintește Margareta Spânu-Cemârtan
Familia a fost deportată în regiunea Kurgan, într-un cătun izolat din Siberia.
„Nu era nicio fântână. Oamenii luau apă dintr-un iaz unde se spălau oamenii și animalele. A doua zi, bărbații noștri au săpat o fântână. Rușii ne strigau „dușmani ai poporului”, „boieri”, „burghezi”. Ne spuneau direct: „Nu v-am adus aici să trăiți. Vă lichidăm””, relatează fosta deportată.
Anii petrecuți în exil i-au schimbat viața pentru totdeauna. Când s-a întors acasă, nu mai vorbea limba română.
„Când am venit acasă, nu mai știam niciun cuvânt în limba română. Casa noastră era distrusă. Am vrut să intrăm în casa bunicii, dar nu ni s-a dat voie. Am rămas în drum, lângă fântână, și nu știam ce să facem”, spune ea.
La finalul mărturiei, Margareta Spânu-Cemârtan afirmă că tragedia deportărilor nu poate fi redată în totalitate.
„Nu poate reda niciun film artistic, niciun roman ceea ce am trăit. Milioane de oameni au fost lichidați ca să se construiască comunismul. Și unde este el?”, se întreabă femeia.
În perioada 6-9 iulie 1949, în cadrul operațiunii „Sud”, peste 35.700 de oameni, dintre care aproape 12.000 de copii, au fost deportați forțat în Siberia și alte regiuni îndepărtate ale fostei Uniuni Sovietice. Operațiunea rămâne cea mai amplă deportare organizată pe teritoriul actual al Republicii Moldova.
