Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Mașină făcută scrum pe traseul Bălți–Edineț. Cei doi pasageri au scăpat nevătămați

05 Nov. 2026, 21:13
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:13 // Societate //  Ana Panaguța

Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 5 noiembrie, în jurul orei 17:00, pe traseul M5, pe direcția Bălți–Edineț. Un automobil de marca Renault a fost cuprins de flăcări, transmite NordInfo.

În vehicul se aflau doi bărbați, care se deplasau din Cupcini spre Glodeni. Incendiul a distrus complet mașina.

Cei doi au reușit să iasă la timp din automobil, astfel că nimeni nu a avut de suferit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 20:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 20:32 // Slider //  Ana Panaguța

Premierul Vasile Tofan își acordă nota șapte pentru activitatea Guvernului, la începutul mandatului. Oficialul spune că Executivul ar fi putut obține rezultate mai bune, însă o mare parte din timp a fost nevoit să gestioneze mai multe crize. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Tofan susține că Guvernul a ales să se concentreze nu doar pe măsuri care aduc rezultate politice imediate, ci și pe reforme structurale, ale căror efecte se vor vedea pe termen mediu.

Printre acestea, premierul a menționat reforma sistemului de pensii și introducerea unui al doilea pilon de pensii în Republica Moldova.

„Mie personal cred că mi-aș da nota șapte. Am fi putut livra mai mult dacă nu am fi fost în acest regim de pompierism. A trebuit să stingem foarte multe crize. (…) Am rezistat tentației de a livra doar lucruri care aduc gratificare imediată și puncte politice. Un guvern responsabil trebuie să facă reforme structurale, amânate foarte mult timp, care vor produce efecte pe termen mediu, dar sunt extrem de importante”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a mai menționat că autoritățile pregătesc introducerea celui de-al doilea pilon de pensii, o reformă despre care spune că se discută prea puțin, deși ar putea avea un rol important în schimbarea sistemului de pensii din Republica Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!