Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Măsurile propuse de vicepremierul pentru Reintegrare, după sistarea bacului de la Molovata

14 Ian. 2026, 10:16
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
14 Ian. 2026, 10:16 // Societate //  Vlada Ciorici

Bacul de la Molovata și-a sistat temporar activitatea începând cu data de 14 ianuarie. În acest context, vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a venit cu explicații, înainte de ședința Guvernului, privind măsurile pe care le vor întreprinde autoritățile pentru gestionarea situației.

„Bacul de la Molavata și-a sistat temporar activitatea din cauza temperaturii scăzute și înghețării râului Nistru. Vom face tot posibil ca libera circulație să fie asigurată, în special când vorbim despre livrările de alimente.  Avem formatele respective de coordonare. În primul rând este vorba despre comisie manipulată de control. Vom accesa și formatul 1+1. Vom face tot posibil ca accesul cetățenilor să fie asigurat pentru această perioadă, care, sperăm, va fi finalizată în timpul cel mai scurt”, a explicat Valeriu Chiveri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Administrația Întreprinderii de Stat „Bacul Molovata” a anunțat anterior că gerul puternic din ultimele zile a dus la îngroșarea gheții, ceea ce face imposibilă deplasarea feribotului în condiții de siguranță.

Circulația bacului Molovata pe Nistru, afectată de îngheț. Activitatea este suspendată temporar

Realitatea Live

13 Nov. 2026, 13:18
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
13 Nov. 2026, 13:18 // Societate //  Cătălina Boico

Un adolescent de 16 ani este în vizorul Poliției, după ce o patrulă INSP a somat să oprească o mașină de model Daewoo, care se deplasa neuniform pe traseul M-3, în apropierea comunei Băcioi.

La volan se afla minorul, care nu deține permis de conducere.

În urma verificărilor, adolescentul a fost documentat pentru conducerea unui vehicul fără permis, dar și pentru lipsa inspecției tehnice periodice și a poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.

Totodată, a fost sancționat și proprietarul automobilului, care i-a încredințat mașina unei persoane fără drept de a conduce.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!