Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    -0.0891%
  • USD
    17.3213
    -0.0981%
  • RUB
    0.2071
    -0.8691%
  • RON
    3.8106
    -0.1627%
  • UAH
    0.3876
    -0.0258%

Toate știrile

14 august 2026

Matcha latte, cea mai bună alternativă la cafea! Băutura verde detoxifiază organismul. Cum o prepari acasă?

29 Sept. 2022, 07:36
 // Categoria: Life // Autor:  Redacția Realitatea
29 Sept. 2022, 07:36 // Life //  Redacția Realitatea

Nu știi cu ce ai putea înlocui cafeaua? Încearcă să prepari Matcha Latte, băutură întăritoare pentru dimineață. Poți să o bei într-un moment de relaxare, dar te va ajuta să fii plină de energie câteva ore. În plus, nu conține lapte așa că poți să o bei și dacă ții post sau ai adoptat dieta vegană.

Principalul ingredient al Matcha Latte, băutură întăritoare pentru dimineață, este ceaiul Matcha. Este un tip de ceai verde preparat din frunze uscate râșnite. Are consistența unei pudre. Ceaiul Matcha are o aromă dulceagă, delicată, dar și puțin amară. Are o textură destul de groasă, asemănătoare cafelei.

Ce conține Matcha Latte, băutură întăritoare pentru dimineață

Ceaiul Matcha este unic prin faptul că întreaga frunză este consumată. Alte tipuri de preparare a ceaiului verde folosesc doar infuzia, iar fruzele sunt aruncate după strecurare. Băutura matcha implică amestecarea pulberei cu apă caldă. Se adaugă treptat apă până ce devine ceai. Aceasta este ceea ce dă ceaiului matcha aroma sa caracteristică, precum și proprietățile sale nutriționale fantastice.

Ingrediente pentru Matcha Latte

  • o linguriță de pudră de ceai Matcha (dacă vrei un ceai mai slab, folosește doar o jumătate de linguriță)
    150-250 ml de apă cu o temperatură maximă de 80°C (nu trebuie adusă la fierbere, pentru că ceaiul își va pierde din proprietățile curative și va căpta un gust amar)
    lapte vegetal, după gust
    O linguriță de miere (opțional)

Cum prepari Matcha Latte

  • Adaugă pudra de Matcha în cana aleasă.
    Toarnă treptat apa și amestecă cu un bețișor de bambus (cum sunt cele folosite la mâncarea chinezească). Trebuie să obții o pastă verde, groasă, fără cocoloașe.
    Adaugă lapte și miere după gust.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
14 Aug. 2026, 15:06
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
14 Aug. 2026, 15:06 // Societate //  Daniela Baranovschi

Peste 18.000 de persoane au fost înmatriculate la universitățile din Republica Moldova după sesiunea de bază a admiterii din 2026. Numărul este cu aproximativ 2.500 mai mare decât în aceeași etapă a anului trecut, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 16%.

Datele prezentate de Ministerul Educației și Cercetării arată că, la 14 august, erau înmatriculați 18.259 de candidați la studii de licență, studii integrate și master. Dintre aceștia, 14.195 au fost admiși la licență și studii integrate, iar 4.064 la master.

După sesiunea de bază din 2025, universitățile aveau 15.780 de studenți înmatriculați: 11.986 la licență și 3.794 la master.

Cea mai mare creștere este la studiile de licență și integrate. În acest an, aici au fost înmatriculați cu peste 2.200 de persoane mai mult decât în aceeași etapă din 2025.

La locurile finanțate de la bugetul de stat au fost admiși 6.444 de studenți: 4.247 la ciclul I și 2.197 la ciclul II. Astfel, după sesiunea de bază, aproximativ 80% dintre locurile bugetare sunt deja ocupate.

Cele mai căutate domenii au fost Științele economice, cu 4.323 de persoane înmatriculate, urmate de Drept – 2.565, Științele educației – 1.696, Tehnologiile informației și comunicațiilor – 1.636 și Ingineria – 1.433.

Pentru candidații care nu au participat la sesiunea de bază sau nu au reușit să intre la programul dorit urmează o nouă etapă de admitere. Dosarele vor putea fi depuse online, prin platforma eAdmitere, în perioada 15–17 august.

Locuri finanțate de la buget mai sunt disponibile, printre altele, la programe din domeniul Științelor educației, Ingineriei, Științelor agricole, Științelor naturii, Arhitecturii și construcțiilor și Serviciilor de securitate.

Candidații care vor să urmeze o carieră didactică mai pot alege programe la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Centrul Universitar „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul și Universitatea de Stat din Comrat.

O altă opțiune este învățământul dual, care combină studiile cu pregătirea practică într-o întreprindere sau instituție. În sesiunea suplimentară sunt disponibile locuri bugetare la programe duale din domeniile Inginerie și activități inginerești și Arhitectură și construcții, la Universitatea Tehnică a Moldovei.

După verificarea dosarelor și publicarea rezultatelor intermediare, candidații vor trebui să confirme locul prin depunerea actelor în original. Rezultatele finale ale sesiunii suplimentare vor fi publicate la 24 august.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!