Curs valutar
  • EUR
    20.0148
    -0.1159%
  • USD
    17.2222
    -0.2671%
  • RUB
    0.1990
    -0.1508%
  • RON
    3.8102
    -0.1417%
  • UAH
    0.3866
    0.2069%

Toate știrile

07 septembrie 2026

Medicii români discută despre o tulpină COVID românească: „Este ceva clar diferit”

25 Oct. 2021, 10:26
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
25 Oct. 2021, 10:26 // În Lume //  Realitatea.md

Medicii români anunță despre recoltarea probelor de la câţiva pacienţi cu COVID pentru a fi făcută secvenţierea şi pentru a se stabili dacă este vorba, într-adevăr, despre o nouă tulpină. Rezultatul ar fi gata în două săptămâni.

Degradarea accentuată şi rapidă a stării de sănătate a pacienţilor COVID-19 din ultimele săptămâni a ridicat semne de întrebare printre specialiștii români. Cele mai recente manifestări ale acestui virus, observate de medicii infecţionişti din Iași, îi pun pe gânduri pe aceştia: este posibil să vorbim deja de o altă tulpină a noului coronavirus, de data aceasta una dezvoltată în România.

Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi, subliniază că simptomele COVID şi evoluţia bolii nu mai sunt aceleaşi ca în vara trecută. Nu se mai pune problema întârzierii prezentării la medic, ci a minutelor până când pacienţii ajung la ventilator. Chiar dacă ajung la timp pe poarta spitalului, în jumătate de oră pot fi la ATI.

„Ceea ce am observat în ultima perioadă este o modificare a virusului din punctul de vedere al simptomatologiei, şi anume o degradare într-un timp foarte scurt a stării pacienţilor. Dacă la internare prezintă un necesar de oxigen mic, vorbim de un necesar de 5 litri pe minut, într-un interval foarte scurt, sub 30 de minute, necesarul de oxigen escaladează, necesitând consult de ATI şi îngrijirea în ATI”, a subliniat dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva”.

„Este ceva clar diferit”

Părerea medicului Florin Roşu este împărtăşită şi de şefa Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi, Diana Cimpoeşu, care aşteaptă rezultatele studiilor făcute de microbiologi.

„Este ceva clar diferit. Nu pot să spun că este vorba de o nouă tulpină, pentru că, aici, microbiologii, imunologii care studiază aceste aspecte îşi vor spune cuvântul. Dar, în ceea ce priveşte gravitatea cazurilor, ca noutate, noi putem spune da. În acelaşi timp, vorbind cu ai noştri colegi din state europene, constatăm că la ei, care au o rată de vaccinare de trei ori mai mare decât la noi, nu există aceste cazuri grave, nu se aglomerează spitalele şi ATI”, a mai spus medicul Diana Cimpoeşu.

„Regulile” bolii s-au schimbat

Ceea ce au învăţat în doi ani de pandemie pare că nu se mai potriveşte şi astăzi, spun medicii. În acest moment, nu toate „regulile” bolii mai sunt aceleaşi. Există aceeaşi tuse seacă, aceeaşi stare febrilă, nas înfundat, lipsă miros şi gust, dar drumul până la la ATI e un necesar care apare brusc.

„Ceea ce ne-a adus acest val 4 este proporţia de cazuri grave, care este mult mai mare, iar modalitatea în care evoluează de la debutul bolii către agravare este mult mai rapidă. Dacă, în general, se întâmpla în a 8-a zi de boală, acum ne trezim cu aceste agravări în a 4-a sau a 5-a zi de boală”, mai explică dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi.

O variantă mai agresivă

Şi alţi specialişti din ţară şi din străinătate sunt de aceeaşi părere. Potrivit acestora, problema este că din cauza circulaţiei virusului, nu este exclus să apară noi tulpini, inclusiv o tulpină românească. O variantă care ar putea, teoretic, să fie mai agresivă.

„Nu e exclus să apară o tulpină cu transmitere mai agresivă şi acum, în România, în contextul acesta al răspândirii necontrolate şi cu foarte multe cazuri, într-o populaţie parţial imunizată prin vaccinare şi prin boală. În curând, ne putem trezi cu o tulpină românească. Aceasta este una dintre marile probleme pe care le avem acum şi din această cauză există şi îngrijorările OMS vizavi de ceea se întâmplă în România”, spune imunologul Ştefan Dascălu, cercetător şi doctorand la Universitatea Oxford.

Răspunsul oficial, în două săptămâni

Pe fondul acestor schimbări majore ale bolii, medicii din Iaşi au decis să recolteze probe de la câţiva pacienţi COVID pentru a fi efectuată secvenţierea şi a se stabili dacă este vorba de o nouă tulpină.

„Am decis să recoltăm probe de la câţiva pacienţi care prezintă acest tip de simptomatologie. Efectuăm secvenţierea astfel încât să vedem dacă ne confruntăm cu o nouă tulpină. Răspunsul îl vom afla în două săptămâni”, a explicat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu.

Vaccinarea, principala soluţie

Nu este târziu să ne vaccinăm nici acum, spun medici din ţară şi din străinătate. „Nu este târziu să ne vaccinăm nici acum. Efectele le vom vedea peste o lună, când datorită creşterii ratei de vaccinare, numărul pacienţilor cu forme severe şi care necesită internare va intra pe o fază de platou, urmată de o scădere treptată”, a conchis medicul Florin Roşu.

Ceea ce i-a lipsit României în lupta cu acest virus este un sistem medical care să aibă mai multă coeziune, dar şi un popor mai înţelept, subliniază medicii care se află în prima linie în lupta COVID.

„România ar avea nevoie de un sistem medical care să aibă mult mai multă coeziune, pacienţii au nevoie de locuri de ATI mai multe, şi am fi avut nevoie de un popor înţelept care să se vaccineze în tot răstimpul dintre valul 3 şi valul 4, care a fost destul de generos, şi probabil în care oamenii au crezut că acest virus a dispărut. Dar nu a fost aşa!”, a conchis dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi.

Situaţia este dramatică în toată ţara. Valul 4 al pandemiei se arată a fi cel mai agresiv. Numărul pacienţilor Covid depăşeşte capacitatea spitalelor.

Realitatea Live

Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
07 Sept. 2026, 16:59
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Sept. 2026, 16:59 // Slider //  Daniela Baranovschi

Grupul auto german Volkswagen a anunţat luni reconversia fabricii sale din Osnabruck (vestul Germaniei), un simbol al orientării industriei auto germane, care trece în prezent printr-o criză de amploare, către sectorul apărării în plină expansiune, informează AFP și Agerpres, transmite Digi24.

Având în vedere cererea scăzută pentru autoturisme, carnetele de comenzi pline ale producătorilor de armament oferă posibile debuşeuri pentru fabricile subutilizate ale producătorilor auto. În acest context, grupul Volkswagen, care deţine zece mărci (VW, Porsche, Audi, Skoda), a informat că a „ajuns la un acord” cu landul Saxonia Inferioară, un acţionar influent al producătorului auto, precum şi cu fondul de investiţii israelian Aurelius Capital, privind „o posibilă vânzare a filialei sale Volkswagen Osnabruck GmbH”, care operează uzina din aceiaşi localitate. Potrivit unui comunicat de presă al VW, Aurelius ar urma să devină acţionar majoritar la această uzină.

Cei doi cumpărători intenţionează să deruleze un proiect iniţial de cooperare cu compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems vizând „posibila fabricare de sisteme şi componente pentru sisteme de apărare aeriană destinate Germaniei şi Europei”.

Potrivit Volkswagen, alte parteneriate şi proiecte sunt planificate ca parte a acestei conversii, care permite păstrarea cel puţin a unei părţi din uzina de la Osnabruck, a cărei producţie de vehicule urma să înceteze în vara anului 2027. Acum această uzină produce modelul T-Roc Cabriolet pentru marca VW, pentru care nu a fost anunţat niciun succesor.

Fondul Aurelius Capital, descris ca o companie de investiţii cu sediul central în Tel Aviv, Israel, dezvoltă tehnologii în domeniul apărării, securităţii cibernetice, inteligenţei artificiale şi infrastructurii critice.

Anunţul vine la doar câteva zile după ce acţionarii şi reprezentanţii angajaţilor de la VW au ajuns la un acord istoric privind măsuri dure de reducere a costurilor în cadrul grupului Volkswagen, în principal la marca VW, pentru a inversa dificultăţile cu care se confruntă industria auto europeană. Acest plan, care prevede eliminarea altor 50.000 de locuri de muncă la nivel mondial până în 2030, pe lângă cele 50.000 deja decise din 2024, provoacă îngrijorare în rândul angajaţilor grupului cu privire la soarta altor uzine germane din Emden, Zwickau, Hanovra şi Neckarsulm

Graţie acordului încheiat luni pentru uzina din Osnabruck, locurile de muncă a 1.400 de angajaţi, reprezentând aproximativ trei sferturi din cei 1.800 de salariaţi care lucrează în prezent la această uzină, sunt în siguranţă.

Conform unui comunicat al consiliului de întreprindere de la Volkswagen, ţinând cont de reducerile de personal deja planificate din cauza pensionărilor şi a schemelor de pensionare anticipată, se aşteaptă ca forţa de muncă a uzinei din Osnabruck să se stabilizeze la aproximativ 1.200 de posturi. Pentru aceşti angajaţi rămaşi, „există o garanţie a locului de muncă până la sfârşitul anului 2029”.

„Acum, provocarea este aceea de a gestiona această tranziţie în strânsă consultare cu angajaţii şi reprezentanţii acestora”, a declarat Christiane Benner, preşedinta sindicatului IG Metall.

Confruntat la rândul său cu dificultăţi, rivalul Mercedes-Benz a anunţat la începutul lunii iunie dezvoltarea, în cooperare cu startup-ul german din domeniul apărării Tytan, a unor sisteme de apărare anti-drone amplasate pe vehicule. În plus, potrivit săptămânalului Der Spiegel, grupul franco-german KNDS ar fi în discuţii pentru preluarea unei fabrici Mercedes-Benz din Ludwigsfelde, la sud de Berlin, pentru a produce vehicule blindate.

Furnizorii producătorilor auto, afectaţi şi ei de criza prin care trece sectorul auto, caută şi ei noi pieţe. De exemplu, doi furnizori francezi de componente auto, Forvia şi Valeo, au anunţat în această vară că intră pe piaţa dronelor militare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!