Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Mesajul ferm al Israelului: Ierusalimul nu va livra armament Ucrainei, sub nicio formă

19 Oct. 2022, 13:05
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
19 Oct. 2022, 13:05 // Actualitate //  Realitatea.md

În pofida multiplelor atacuri ruseşti cu drone, presupuse a fi de origine iraniană, Ierusalimul continuă să excludă posibilitatea livrărilor de armament către Ucraina, transmite DPA.

„Vreau să spun clar că nu vindem arme Ucrainei”, a declarat marţi seară ministrul israelian al apărării, Benny Gantz, pentru postul de radio Kol Chai.

Oficialul a precizat că Israelul a furnizat Ucrainei doar ajutor medical şi umanitar, lucru care se va întâmpla şi în continuare.

Ministrul de externe de la Kiev, Dmitro Kuleba, a declarat marţi, 18 octombrie, că țara sa va solicita de la Israel sisteme de apărare antiaeriană, pentru a putea ține piept atacurilor ruseşti.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Dacă Israelului își dorește cu adevărat să contracareze acţiunile distructive ale Iranului, atunci este timpul ca Tel Avivul să fie oficial de partea Ucrainei”, a menționat şeful diplomaţiei ucrainene.

În ultima săptămâna, peste 70 de ucraineni și-au pierdut viața în timpul atacurilor cu drone şi rachete, lansate de trupele ruse. Kievul şi mai multe ţări occidentale au acuzat Federația Rusă că a folosit drone de fabricaţie iraniană în atacuri asupra infrasturcturii energetice din Ucraina. Totuși, Moscova şi Teheranul neagă acuzaţiile.

Israelul a adoptat o poziție destul de reticentă față de războiul dus de Rusia în Ucraina, ezitând să se implice prea mult, pentru a nu-şi pune în pericol relaţiile cu Moscova.

Realitatea Live

13 Nov. 2026, 17:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
13 Nov. 2026, 17:10 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cancelarul german Friedrich Merz i-a transmis vineri președintelui american Donald Trump să nu producă surprize după ce va discuta săptămâna viitoare cu omologul său rus Vladimir Putin despre Ucraina, transmite Agerpres cu referire la Reuters.

„Aici la Dublin unii se tem că asta s-ar putea transforma într-un al doilea ‘moment Anchorage’. De aceea vreau să formulez foarte clar mesajul nostru către Statele Unite: vă rugăm, nicio surpriză. Continuați să jucați în Echipa Europei și Echipa Ucrainei”, a spus Merz la summitul european din capitala Irlandei, referindu-se la întâlnirea de anul trecut a lui Trump cu Putin în Alaska.

Unii lideri europeni au considerat că dialogul americano-rus la vârf ar fi putut constitui un moment de cotitură în eforturile de încheiere a războiului din Ucraina.

Merz insistă ca UE să includă sprijinul pentru Ucraina în negocierile pentru bugetul pe termen lung al Uniunii. El a afirmat că propunerea sa a întrunit un consens larg, deși mai este mult până la un acord.

După tratativele de săptămâna aceasta, de la Abu Dhabi, între reprezentanții Washingtonului, se așteaptă ca în săptămânile următoare să înceapă negocieri de pace consistente, a mai declarat cancelarul.

El a respins însă cererile Rusiei de a face din arhitectura europeană de securitate subiectul principal al dialogului și a arătat că NATO asigură deja cadrul respectiv.

„Discuțiile viitoare trebuie să se concentreze asupra unei chestiuni centrale: în ce cadru se poate garanta securitatea Ucrainei după încheierea păcii? Mai întâi trebuie însă să ajungem efectiv la pacea respectivă”, a explicat șeful guvernului de la Berlin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!