Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0.0651%
  • USD
    17.4322
    0.0694%
  • RUB
    0.2064
    -0.0969%
  • RON
    3.8206
    0.0654%
  • UAH
    0.3908
    0.1535%

Toate știrile

17 septembrie 2026

Mesajul Papei de la Roma la slujba din Duminica Floriilor: Hristos e din nou răstignit în refugiaţii care fug de bombe

10 Apr. 2022, 14:35
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
10 Apr. 2022, 14:35 // În Lume //  Realitatea.md

Papa Francisc a denunţat duminică ”nebunia războiului” într-o ”lume violentă şi rănită”, în timpul omiliei sale în Duminica Floriilor în care mii de credincioşi romano-catolici au revenit în Piaţa Sfântul Petru după pandemie, scrie Digi24.

Suveranul pontif a deplâns violenţa din Ucraina, amintind de martiriul lui Iisus din Nazaret:

„Când se recurge la violenţă, nu mai ştim nimic despre Dumnezeu, care este Tatăl, şi nici despre ceilalţi, care sunt fraţi”, a avertizat el.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Uităm de ce ne aflăm pe lume şi comitem cruzimi absurde. O vedem în nebunia războiului, unde Hristos este din nou răstignit. El este răstignit în refugiaţii care fug de bombe cu copii în braţe. El este răstignit în bătrânii care sunt abandonaţi la moarte, în tinerii lipsiţi de viitor, în soldaţii trimişi să-şi ucidă fraţii”.

Şi a precizat că aceasta va fi tema centrală a acestei Săptămâni Sfinte.

„Încurajez să mergem spre Paşti cu iertarea lui. Pentru că Hristos mijloceşte continuu în faţa Tatălui pentru noi şi, privind lumea noastră violentă şi rănită, nu oboseşte să repete: ‘Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac’ „, a conchis el.

Ritualul Duminicii Floriilor, care comemorează intrarea lui Iisus în Ierusalim şi deschide Săptămâna Sfântă, este unul dintre cele mai iubite de credincioşi şi a început cu procesiunea ramurilor în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican în faţa a mii de oameni, ceea ce nu s-a mai întâmplat din 2019 din cauza pandemiei.

Francisc, care suferă de o problemă la genunchi care îl face să meargă cu dificultate, a binecuvântat ramurile de pe un altar aflat la uşa bazilicii şi nu de pe obeliscul din centrul pieţei, ca în anii precedenţi, şi nici nu a continuat procesiunea cu credincioşii şi clerul.

De fapt, şi-a citit omilia stând aşezat şi nici măcar nu a fost văzut mergând, ci a fost dus cu maşina direct la altarul care fusese amenajat la poalele bazilicii.

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
17 Sept. 2026, 20:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
17 Sept. 2026, 20:20 // Slider //  Ana Panaguța

Senatul SUA a aprobat cu o majoritate covârșitoare, 86 de voturi pentru și 11 împotrivă, proiectul de lege privind „sancțiunile iadului” împotriva Rusiei, în contextul războiului din Ucraina. Documentul ar urma să fie una dintre cele mai importante măsuri de intensificare a presiunii americane asupra Kremlinului de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă pentru al doilea mandat, scrie bbc.com.

Sancțiunile au ca scop să reducă veniturile Rusiei și să determine Moscova să revină la masa negocierilor.

Legea consfințește sancțiunile deja impuse Rusiei prin ordine prezidențiale, ceea ce, teoretic, ar limita posibilitatea ca acestea să fie ridicate definitiv doar printr-o decizie a președintelui. În același timp, documentul îi oferă lui Trump dreptul de a suspenda sancțiunile, la propria discreție, și de a impune taxe vamale de până la 100% asupra importurilor din țările care cumpără petrol și gaze rusești sau ajută Rusia să evite sancțiunile.

„Proiectul de lege are drept scop privarea lui Vladimir Putin de veniturile necesare pentru finanțarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei”, susțin autorii documentului.

Proiectul a fost elaborat cu mai mult timp în urmă și a fost promovat de senatorul republican Lindsey Graham. Ulterior, documentul a fost modificat, fiind introduse prevederi privind flota fantomă a Rusiei, sancțiuni împotriva Iranului, dar și posibilitatea ca președintele să acorde derogări și excepții.

Ce puteri îi oferă legea lui Trump

Proiectul urmează să fie examinat de Camera Reprezentanților. Dacă va fi aprobat, documentul va ajunge pe masa președintelui Donald Trump. Legea va intra în vigoare doar după promulgare.

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare, Trump va trebui să introducă sancțiunile, iar acestea vor fi revizuite la fiecare șase luni.

Printre persoanele și organizațiile vizate de document se numără oficiali ruși și instituții precum Sberbank, care se află deja pe lista sancțiunilor americane. Diferența este că restricțiile ar urma să fie prevăzute prin lege, nu doar prin ordine prezidențiale.

Trump ar putea însă suspenda temporar sancțiunile. Pentru aceasta, președintele ar trebui să informeze Congresul, printr-o scrisoare, despre motivele pentru care consideră că o astfel de măsură este în interesul SUA.

O altă prevedere importantă îi permite președintelui să impună taxe vamale de până la 100% asupra produselor importate în SUA din primele cinci țări care cumpără petrol și gaze rusești sau ajută Rusia să evite sancțiunile. Printre principalele țări care ar putea fi vizate se numără India, China și Turcia.

Documentul prevede și sancțiuni împotriva „flotei fantomă” folosite de Rusia pentru transportul petrolului. SUA ar putea include rapid în lista de sancțiuni navele deja sancționate de aliați precum Uniunea Europeană și Marea Britanie.

Ridicarea definitivă a sancțiunilor împotriva Rusiei ar fi posibilă doar dacă președintele SUA informează oficial Congresul că Moscova a încetat complet ostilitățile și a semnat un acord de pace cu autoritățile ucrainene libere și independente.

Chiar și în acest caz, Congresul ar putea verifica dacă aceste condiții au fost îndeplinite și ar putea bloca temporar ridicarea sancțiunilor printr-o rezoluție.