Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Mesajul plin de regrete a lui Trump după moartea fostei soții: „O femeie minunată”. S-a anunțat motivul decesului

16 Iul. 2022, 16:21
 // Categoria: Life // Autor:  Victoria Laur
16 Iul. 2022, 16:21 // Life //  Victoria Laur

Prima soție a lui Donald Trump, Ivana, s-a stins din viață acum două zile la New York. Femeia avea 73 de ani și a decedat după ce a căzut.

Ex-președintele american nu a ezitat să transmită un mesaj public, în care să o elogieze. Acesta declară că fosta sa iubită „a fost o femeie uimitoare”.

„Sunt foarte întristat să îi informez pe toți cei care au iubit-o că Ivana Trump a murit în casa ei din New York City. A fost o femeie minunată, frumoasă și uimitoare, care a avut o viață grozavă și inspirațională. Mândria și bucuria ei au fost cei trei copii: Donald Jr., Ivanka și Eric. Era atât de mândră de ei, așa cum eram toți atât de mândri de ea. Odihnește-te în pace, Ivana!”, a spus miliardarul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Medicii au anunțat că moartea a survenit din cauze naturale. Acum două zile, printr-un apel la serviciile de urgență, a fost solicitat ajutor, iar doctorii au găsit-o pe Ivana Trump fără cunoștință. Legiștii afirmă că ea a murit după ce a căzut și a suferit leziuni în regiunea abdomenului.

Ivana și DOnald Trump s-au cunoscut în 1976 și s-au căsătorit un an mai târziu. La acea vreme femeia era model. În 1992 cuplul s-a separat și a divorțat în 1992, dar au rămas buni prieteni. Ivana a fost printre cei care a considerat că Trump merită să devină președinte și a declarat asta public. Ea a reușit să își reconstruiască viața după despărțire, a gestionat afaceri și a reușit să publice cărți. 

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!