Curs valutar
  • EUR
    20.2161
    -0.0401%
  • USD
    18.0582
    -0.031%
  • RUB
    0.2240
    -0.0893%
  • RON
    3.7807
    0%
  • UAH
    0.3958
    -0.859%

Toate știrile

27 octombrie 2026

Mii de șoferi au primit notificări pentru achitarea taxei de drum. Fiscul: Sunt autentice

07 Oct. 2026, 09:42
 // Categoria: Economie // Autor:  Valentina Buza
07 Oct. 2026, 09:42 // Economie //  Valentina Buza

Aproape 85 de mii de proprietari de autovehicule au primit notificări pentru achitarea taxei de drum pentru anul 2026, în valoare totală de 102,6 milioane de lei. Serviciul Fiscal de Stat precizează că documentele sunt autentice, după ce în mediul online au circulat informații potrivit cărora acestea ar fi false, scrie Bani.md.

Notificările au fost generate și expediate de autoritatea fiscală și îi vizează pe proprietarii autovehiculelor care au trecut inspecția tehnică în perioada 1 iunie–31 decembrie 2025 și pentru care această verificare se efectuează o dată la doi ani. SFS amintește că taxa pentru folosirea drumurilor se achită anual, indiferent de periodicitatea inspecției tehnice.

În total, prin intermediul Poștei Moldovei au fost expediate 84 974 de notificări. Fiecare document conține numărul de identificare al autovehiculului (VIN), anul fabricației și suma de plată pentru 2026. Notificările includ și un cod QR care permite accesarea serviciului MPay pentru achitarea taxei.

Proprietarii pot verifica suma calculată prin serviciul „Calculatorul auto online”. Pentru a explica pașii de verificare și de plată prin MPay, autoritatea fiscală a publicat și tutoriale video.

Dacă taxa pentru anul 2026 a fost deja achitată pentru autovehiculul indicat, notificarea poate fi ignorată. În cazul în care mașina a fost vândută, iar taxa nu fusese plătită până la momentul vânzării, obligația de achitare îi revine noului proprietar sau posesor, precizează SFS.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 21:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
27 Oct. 2026, 21:05 // Slider //  Ana Panaguța

Președinta Maia Sandu și premierul României, Luca Niculescu, au discutat la Chișinău despre proiectele comune de infrastructură, securitatea regională și cooperarea dintre cele două state. Șefa statului a menționat că Republica Moldova și România vor intensifica schimbul de informații și cooperarea în domeniul apărării aeriene, pe fondul amenințărilor generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Într-o postare pe rețelele sociale, Maia Sandu a precizat că discuțiile au vizat dezvoltarea liniilor electrice, a drumurilor și podurilor, a căii ferate și a punctelor de trecere a frontierei. Obiectivul este ca oamenii să călătorească mai ușor între cele două țări, să petreacă mai puțin timp la frontieră, iar energia să devină mai sigură și mai accesibilă.

Un alt subiect abordat a fost cooperarea economică. Potrivit președintei, capitalul românesc este prezent în Republica Moldova, iar cel moldovenesc activează în România, cele două economii fiind conectate prin mii de companii și locuri de muncă de pe ambele maluri ale Prutului.

În ceea ce privește securitatea, Maia Sandu a atras atenția asupra riscurilor generate de războiul din Ucraina, inclusiv de dronele și rachetele care încalcă spațiul aerian al ambelor state. Președinta a condamnat și atacurile Rusiei asupra navelor civile din Marea Neagră, inclusiv în apele teritoriale ale României, despre care a spus că pun în pericol vieți omenești și comerțul din regiune.

În acest context, Republica Moldova și România vor intensifica schimbul de informații, mecanismele de avertizare timpurie și cooperarea pentru identificarea și aplicarea celor mai eficiente soluții de apărare aeriană.

Maia Sandu a reiterat că Republica Moldova contează pe sprijinul României în procesul de aderare la Uniunea Europeană și a subliniat că o Moldovă democratică, liberă și ancorată în UE va fi un partener de încredere și un factor de stabilitate în regiune.

Președinta i-a mulțumit premierului român pentru angajamentul de a continua proiectele comune și i-a urat succes în mandat.