Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

Milioane de profesori și elevi din întreaga lume acționează împreună pentru climă

16 Nov. 2022, 12:31
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Nov. 2022, 12:31 // Actualitate //  Realitatea.md

La începutul lunii noiembrie, 3,4 milioane de profesori și elevi din 149 de țări au sărbătorit „Ziua Acțiunii Climatice” (Climate Action Day) – evenimentul-cheie al proiectului „Climate Action Project”, un program al „Take Action Global” (TAG), organizație lider al educației în domeniul acțiunii climatice. Cel de-al șaselea an al „Climate Action Project” a fost susținut de partenerii LEGO, Organizația Ziua Pământului, Fondul Mondial pentru Natură și Programul ONU pentru Mediu. 

„Se întâmplă ceva atunci când oameni din locuri diferite și cu experiențe de viață diferite se unesc pentru a crea o schimbare. Când elevii se alătură acțiunilor locale și globale și devin uniți în efortul de a-și asuma o problemă atât de mare precum criza climatică, ei încep să înțeleagă cum ne încadrăm cu toții în această lume”, a declarat co-fondatorul TAG, dr. Jennifer Williams.

Programul de șase săptămâni, care crește în dimensiuni și amploare în fiecare an, reunește mii de școli din întreaga lume pentru a examina schimbările climatice și alfabetizarea în materie de mediu. Elevii progresează prin activitățile săptămânale în care explorează cauzele, efectele și soluțiile. Clasele fac schimburi virtuale între ele, colaborând cu elevii din alte țări, astfel luând în considerare atât implicațiile locale, cât și pe cele globale. În ultima săptămână, profesorii și elevii s-au alăturat partenerilor proiectului „Ziua Acțiunii Climatice”, o sărbătoare online globală, unde își împărtășesc cunoștințele, acțiunile și chiar invențiile cu liderii mondiali, oamenii de știință, cercetătorii de top în domeniul climei și tinerii activiști internaționali. Școlile și clasele primesc certificate de recunoaștere a eforturilor lor.

„Educația pentru acțiunea climatică are un rol important în abordarea schimbărilor climatice la scară globală. Îi informează pe elevi, elimină anxietatea climatică și aduce abilități importante într-o clasă, inclusiv empatie, creativitate și rezolvarea problemelor”, a declarat Koen Timmers, cofondatorul TAG.

În 2022, 300 de profesori din diferite regiuni ale Moldovei au participat la „Climate Action Project” împreună cu elevii lor: au plantat copaci și flori, au organizat zile de curățenie, au organizat flashmob-uri, au scris scrisori factorilor de decizie, au făcut cercetări și au avut conferințe video globale. Moldova este plasată pe locul 12 cu cei mai mulți profesori implicați în acest proiect, din 149 de țări participante.

„Schimbările climatice au loc. Această dezbatere s-a încheiat. Când Pământul nu va mai rezista, în sfârșit, vom ști cât de important a fost pentru noi. Dar eu am un vis – în 100 de ani Pământul să fie verde și să prosperăm pe planeta noastră magnifică. Butonul „stop” este încă aici. Învață cum să dai clic pe el cât încă mai poți”, menționează Ernests, clasa a 9-a, Școala Internațională Heritage.

Proiectul este gratuit și deschis tuturor elevilor, curriculumul și planurile de lecții fiind disponibile în 16 limbi. Noua aplicație „EarthProject” îi ajută pe elevi să-și urmărească eforturile, arătând cantitățile de carbon evitate, care reflectă efectele educației climatice.

„Cred că educarea minților tinere este cel mai bun pas de făcut în acțiunea climatică. Tinerii noștri sunt viitorul nostru, viitorul acestei planete. Trebuie să le lăsăm nepoților și strănepoților noștri un loc frumos în care să locuiască, de aceea un mod sustenabil de a trăi acum este de o importanță majoră. Fiecare pas mic contează și fiecare dintre noi este responsabil pentru modul în care ne protejăm planeta”, crede Tatiana Popa, Ambasadoarea Climate Action Project în Moldova, profesoară la Școala Internațională Heritage.

Take Action Global (TAG) este o organizație nonprofit de top angajată în educația privind acțiunea climatică pentru profesori și elevi. În ultimii șase ani TAG a susținut peste 3,4 milioane de elevi și educatori din 149 de țări prin Climate Action Project și Climate Action Day. TAG a stabilit parteneriate cu experți internaționali și lideri mondiali, inclusiv ONU, WWF, NASA, LEGO, Cartoon Network, Institutul Jane Goodall și 20 de ministere ale educației. TAG este coautor al petiției de alfabetizare climatică de Ziua Pământului 2022, alături de Organizația pentru Ziua Pământului și „Fridays for the Future”.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 22:47
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Oct. 2026, 22:47 // Slider //  Ana Panaguța

La Moscova, pe acoperișul Mausoleului lui Lenin din Piața Roșie, au fost mobilizate trupe specializate în combaterea dronelor, potrivit unor imagini publicate de Nexta, scrie antena3.ro.

Prezența echipelor anti-dronă scoate în evidență măsurile de protecție adoptate de autoritățile ruse pentru apărarea Moscovei, în contextul atacurilor ucrainene din ultimele luni. Mausoleul lui Lenin este situat în Piața Roșie, în apropierea Kremlinului, și reprezintă unul dintre cele mai cunoscute obiective istorice și simbolice ale Rusiei.

Autoritățile ruse au închis vineri toate cele 4 aeroporturi din Moscova – Vnukovo, Domodedovo, Șeremetievo și Jukovski – în urma unor alerte legate de atacuri cu drone ucrainene asupra capitalei Rusiei, informează The Moscow Times.

„Au fost adoptate restricții temporare, necesare pentru asigurarea siguranței zborurilor”, a anunțat Agenția Federală rusă de Transport Aerian.

Aceasta este a cincea oară în luna octombrie când zborurile de pe principalele aeroporturi din Moscova sunt suspendate, ca urmare a amenințărilor atacurilor dronelor ucrainene.

Săptămâna trecută, aeroporturile din Moscova au fost închise timp de aproape 7 ore, ca urmare a unei alerte aeriene privind atacuri cu drone ucrainene – peste 350 de zboruri au fost anulate sau întârziate, iar unele avioane care zburau spre capitală au fost redirecționate către alte aeroporturi. Pe 16 octombrie, toate aeroporturile din Moscova au fost de asemenea închise din cauza amenințării legate de atacurile cu drone.

La aeroportul Șeremetievo din Moscova a fost emisă o „alertă aeriană”, ca urmare a unui atac cu drone. Pasagerii din terminalele aeroportului au  fost evacuați și duși „în adăposturi sigure”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova